Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vecinii din Zalău ai germanului acuzat de pornografie cu minori: "Roth nu dădea de bănuit"

Publicat in Adevarul, miercuri 18 august 2010 · ·

Markus Rudolf Roth a făcut mai mult de 100 de filme cu conţinut pornografic cu zece minori din Zalău, iar procurorii îl spuspectează şi de pedofilie. Vecinii neamţului au fost şocaţi când au aflat că acesta a fost arestat. „Era un tip respectuos. Copii mai veneau pe la el, dar rar şi numai câte unul, aşa că nu a dat de bănuit“, a declarat un vecin.

Markus Rudolf Roth, un cetăţean german care preda gratuit cursuri de karate în Zalău, a fost reţinut luni, pentru 24 de ore, de procurori, sub acuzaţia de distribuire de materiale pornografice cu minori. Când a fost prins, neamţul se afla cu patru copii în maşină, pe care voia să îi ducă într-o excursie în Germania. Noaptea trecută, judecătorii Tribunalului Sălaj au emis mandat de arestare preventivă împotriva lui Roth pentru 29 de zile.

Surse judiciare, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, au declarat pentru „Adevărul de Seară“ că nu exclud nici varianta ca Roth să fi întreţinut şi relaţii sexuale cu adolescenţii din Zalău, în apartamentul germanului fiind găsite şi cutii cu lubrifianţi pentru sex anal.

Închis pentru abuz sexual în Germania

Mai mult, Markus Rudolf Roth, în vârstă de 30 de ani, a stat în puşcărie în Germania, în perioada 1999 – 2001, tocmai pentru „abuz sexual asupra unor minori şi copii”.

În luna septembrie a anului 2009, Roth a venit în Zalău şi a închiriat, tot pentru cursuri de arte marţiale, sala festivă a Şcolii Gimnaziale Porolissum. Din septembrie până în mai, germanul şi-a predat cursuri, dar pe lângă munca de antrenor a făcut şi 100 de filme cu caracter pornografic cu copiii cărora le preda. Filmele au fost vândute în Canada chiar şi cu 3.000 de dolari bucata.

Recurs la Curtea de Apel Cluj

Cristian Tărău, avocatul lui Markus Roth, nu a dorit să comenteze cazul, dar ne-a declarat că va contesta măsura arestării preventive p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment de la serviciile de informații: Rusia plănuiește atacuri în întreaga Europă

Ziare.com acum 32 minute
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 11 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 10 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°