Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI deblochează 59,6 milioane de euro suplimentare pentru Republica Moldova

Publicat in Vremea Noua, miercuri 3 octombrie 2012 ·

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat marţi că pune suplimentar la dispoziţia Republicii Moldova 59,6 milioane de euro în cadrul ajutorului financiar acordat acestei ţări, transmite AFP.

Această sumă corespunde celei de-a şasea tranşe dintr-o dublă facilitate de credit pe trei ani, acordată autorităţilor de la Chişinău în ianuarie 2010 şi prevăzută să urce până la 440,3 milioane de euro, a informat FMI într-un comunicat.

Unda verde din partea FMI pentru această tranşă ridică la 381,2 milioane de euro totalul pe care Moldova poate să-l retragă dacă este necesar.

Fondul subliniază că autorităţile Republicii Moldova au redus deficitul bugetar de la 6,3% în 2009 la 2,4% la sfârşitul lui 2011, dar atrage atenţia că însănătoşirea finanţelor publice a încetinit din cauza reducerii veniturilor la buget pe fondul atenuării creşterii economice, a facilităţilor fiscale, dificultăţilor în colectarea taxelor şi impozitelor, precum şi a angajării unor noi cheltuieli. ‘Autorităţile moldovene au pus în aplicare măsuri de corecţie pentru a menţine obiectivul de a reduce deficitul bugetar înscris în programul economic’, în schimbul asistenţei din partea Fondului, se menţionează în comunicatul amintit.

Potrivit FMI, creşterea economică a ţării urmează să se redreseze în cel de-al doilea semestru şi să atingă 3,5% pe întreg anul în curs, sub nivelul din 2011 (6,4%).

Fostă republică sovietică, Moldova, cea mai săracă ţară din Europa, a depăşit în luna martie o criză politică de trei ani, prin alegerea unui şef al statului, în persoana lui Nicolae Timofti, susţinut de majoritatea proeuropeană din Parlament.

AGERPRES.ro

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat marţi că pune suplimentar la dispoziţia Republicii Moldova 59,6 milioane de euro în cadrul ajutorului financiar acordat acestei ţări, transmite AFP.

Această sumă corespunde cele

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului implicat într-un accident

Mediafax acum 16 minute
UPDATE Ce ştim Un elicopter care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost implicat într-un incident, a anunţat duminică agenţia de presă iraniană Tasnim. Elicopterul făcea parte dintr-un convoi de trei elicoptere. Două dintre acest

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 38 minute
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum o ora
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 2 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

News.ro acum 18 minute
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat, duminică, din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiul, după două ore. „Deţinutul Szenderszki

Tenismenul Ilie Năstase o susţine pe Gabriela Firea în competiţia pentru Primăria Capitalei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Tenismenul Ilie Năstase a transmis, duminică într-un mesaj video, că o susţine pe Gabriela Firea pentru un mandat la Primăria Capitalei şi a anunţat că o va vota pe candidata PSD, la alegerile locale din 9 iunie. „Ştiu că se apropie alegerile la Pri

Cine este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A fost ucisă de iubitul ei, într-un apartament din Sibiu

Cancan acum 41 minute
Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș, a avut parte de un sfârșit tragic. A fost ucisă de iubitul ei, într-un apartament din Sibiu, sâmbătă, 18 mai 2024. Nu a mai avut nicio șansă în fața geloziei tânărului de 24 de ani din Sibiu, care s-a năp

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 3 ore
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Hillary Clinton la Sofia: Egalitatea femeilor rămâne problema nerezolvată a secolului 21

News.ro acum o ora
Drepturile femeilor rămân problema nerezolvată a secolului 21, cu o nevoie presantă de a sprijini femeile tinere în obţinerea de educaţie şi abilităţi pentru a-şi realiza potenţialul. Acest sentiment a fost exprimat de Hillary Clinton în cadrul unei

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°