Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Butoane şi plimbări în portbagaj

Publicat in Adevarul, vineri 14 octombrie 2011 ·

«Clan» e, de multă vreme, un cuvânt cu acoperire naţională şi foşnet suspect.

Vorbită neglijent şi tratată cu scârbă, limba română mai are totuşi resurse pentru surprize. De exemplu, dacă lipeşti „clan" şi „destin", obţii „clandestin". Curioasă poveste, stranie situaţie în care compunerea unui cuvânt rezumă povestea unui timp. Poate fi destinul unei ţări controlat de clanuri? Şi pot fi clanurile care controlează acest destin clan-destine? Istoria dă răspunsuri amestecate, în funcţie de secolele şi locurile pe care pune lupa. România lui 2011 n-are legătură cu Scoţia secolelor XII şi XIII. Ea continuă, în schimb, să se lase parcelată, luată în stăpânire şi sufocată de un sistem proptit cu un picior în mafia italiană şi cu celălalt în filmele care au făcut-o cunoscută la Bucureşti, Galaţi, Baia Mare şi Bacău. Să nu uităm, există în România oameni care-şi proclamă adoraţia pentru Scarface şi îi copiază viaţa, de la vilă (cu tot cu scara interioară) până la garderobă. România lui 2011 e, din acest punct de vedere, egala României lui 1998 sau 2006: un fund de ocean unde pândesc zeci de caracatiţe cu tentaculele gata de acţiune. Şmechere şi eficiente, piovrele nu-şi încalcă teritoriile şi nu-şi smulg prada una alteia. E destul pentru fiecare.

„Clan" e, de multă vreme, un cuvânt cu acoperire naţională şi foşnet suspect. În medicină şi politică, în justiţie şi agricultură, în comerţ şi arbitraj, clanul a devenit numele jocului. Apartenenţa la clan conferă forţă şi impunitate. Cu şapte ani în urmă, ziaristul Mălin Bot lansa la Timişoara o carte cu titlul „Mafia cămătarilor", un plonjon în lumea „hoţilor de case" din oraş şi totodată o divulgare a încârdăşirilor sistematice dintre cămătari şi autorităţi (notari publici plus executori judecătoreşti). Eram într-o sală a Prefecturii Timiş, alături de Mălin Bot şi de Horia Barna, coordonatorul colecţiei în care ap

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 2 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum o ora
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Alunecare de teren pe o stradă din Cluj-Napoca/ A fost afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri/ Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată

News.ro acum o ora
O alunecare de teren s-a prosus pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 10 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 3 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 5 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 3 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Preotul Ciprian Mega a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin!

Ziua News acum 32 minute
În urma discuțiilor publice iscate în Rusia de participarea filmului "21 de rubini" la BRICS FILM FESTIVAL, preotul-regizor Ciprian Mega a fost invitat în această seară de către președintele Putin la o discuție despre valențele culturale ale producț

Vremea

București
acum

11°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

8°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

6°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/19°