Este aplicaţia contra cost cu cel mai mare număr de descărcări pe iPhone şi iPad: Réveil intelligent (Trezirea inteligentă) vă trezeşte la momentul potrivit, respectând ciclurile somnului.
Disponibilă pe portalul de descărcări online al grupului Apple şi deja tradusă în şapte limbi, aplicaţia Réveil intelligent monitorizează ciclurile somnului şi vă trezeşte la momentul potrivit. Acest argument a "sedus" deja peste 4 milioane de utilizatori, informează lefigaro.fr.
Numărul de ore petrecute în braţele zeului Morfeu nu este suficient pentru a garanta că vă veţi trezi în plină formă. Calitatea somnului şi factorii care o influenţează (zgomot, luminozitate, temperatură etc.) joacă şi ei un rol major. Dar, dacă după o noapte lungă petrecută în condiţii bune, întâmpinaţi dificultăţi în a vă trezi, acest fapt ar putea să se întâmple pentru că ceasul deştăptător de pe noptieră a început să sune atunci când vă aflaţi la mijlocul fazei de somn profund.
Acesta este principiul pe care se bazează aplicaţia menţionată.
Somnul oamenilor este compus din faze diferite. În fiecare noapte, mai multe cicluri de 90 de minute, în medie, se succed, în timpul cărora somnul lent, profund şi paradoxal lejer alternează. Somnul paradoxal corespunde momentului în care persoana care doarme visează, în timp ce somnul profund este perioada în care organismul se recuperează. Regenerarea celulară, secreţiile hormonale, procesele de memorare se produc în faza de somn lent. Acesta este totodată momentul cel mai puţin favorabil pentru a vă trezi.
"Însă proporţia somnului profund scade pe măsură ce se derulează ciclurile somnului", reaminteşte profesorul Marie-Pia d'Ortho, medic la Centrul somnului de la Spitalul Bichat. "În plus, există foarte puţin somn profund în ultimele cicluri ale nopţii şi de aceea există puţine riscuri de a vă trezi în această fază", adaugă ea.