Am urmarit cu totii in ultimii citiva ani dezbaterile intense ce au avut loc cu privire la Europa, la originile sale etnice si culturale si la posibila sa identitate. Am citit – iar unii dintre noi si-au si exprimat votul pro sau contra – proiectul de constitutie europeana redactat de o comisie condusa de Valéry Giscaird d’Estaing (proiect care a fost respins recent prin referendum in doua state importante, Franta si Olanda). In multe din eseurile si articolele sale in care se exprima in favoarea proiectului de constitutie europeana, filozoful si sociologul german Jürgen Habermas respinge toate ideile traditionale legate de natiune si de federatie de natiuni, conform carora acestea reprezinta „o comunitate de destin determinata de originea, limba si istoria comune“. In locul acestora, el sugereaza ideea de natiune moderna sau federatie moderna de natiuni, pe care o defineste ca fiind o „comunitate de cetateni“, „o comunitate mai degraba civica decit etnica“, a carei identitate colectiva „nu exista nici independent, nici anterior procesului democratic in care isi are sursa“. Inspirindu-se din conceptia sa de factura iluminista asupra functionarii societatilor moderne, Habermas concepe natiunea ca o structura istorica bazata pe un acord constitutional, proceduri constitutionale, interese economice comune, valori culturale, interpretari ale trecutului, dezvoltarea mijloacelor de comunicare a cunostintelor si ideilor si crearea unei „sfere publice“.
- Europa si posibila ei identitate
In aceasta ordine de idei, Habermas promoveaza ideea Europei ca o comunitate specifica ce se caracterizeaza prin solidaritatea determinata de valorile comune, de preocuparea pentru incluziunea sociala, economica si politica si de scopul comun al apararii statului bunastarii.
Altii – printre care si autoritatile Bisericii Catolice, extrem de vehemente
