•Ministerul Educatiei si Cercetarii si-a luat angajamentul ca pana la 1 octombrie sa distribuie si restul de rechizite promise judetului Iasi
Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Iasi a primit ieri un nou transport cu rechizite gratuite destinate elevilor care provin din familiile sarace. "Acestea, ca si cele din prima transa, vor fi distribuite la scolile vizate de noi. Directorii au fost instiintati prin telefon si vor veni sa-si ridice rechizitele. Urmeaza ca, pana la 1 octombrie, sa primim si restul de rechizite scolare de la Ministerul Educatiei si Cercetarii", a declarat Adriana Aftanase, economist sef in cadrul Inspectoratului Scolar.
Consemnam ca, din totalul de 57.206 pachete cu rechizite solicitate de ISJ Iasi, Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) a trimis pana acum doua transporturi: 8.955 de pachete in prima transa si 8.320 in cea de a doua transa. Dintre acestea, peste cinci mii de pachete sunt pentru elevii claselor I, restul fiind destinate elevilor din clasele II-IV. De acestea dispun toti elevii claselor I-VIII care indeplinesc conditiile cerute de ISJ Iasi. "Pachetele cu rechizite sunt pentru acei copii care provin din familiile unde venitul minim pe membru de familie este sub 50% din venitul minim pe economie", a adaugat Adriana Aftanase.
Valoarea unui astfel de pachet este de 200.000 lei pentru clasele I-IV si de 250.000 lei pentru clasele V-VIII. Pachetele vor contine caiete simple, caiete speciale, creioane, pixuri, stilouri, penare, ghiozdane, seturi matematice, atlase istorice si geografice si pungi de plastic.
Marius HALCIUG
•Ministerul Educatiei si Cercetarii si-a luat angajamentul ca pana la 1 octombrie sa distribuie si restul de rechizite promise judetului Iasi
Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Iasi a primit ieri un nou transport cu rechizite gratuite