Comisia de Disciplină a LPF a împărţit ieri sancţiunile după Rapid – Steaua (1-1): Rapid va juca şase meciuri fără spectatori, iar unul dintre managerii Stelei a fost suspendat cinci luni
Incidentele din Giuleşti au fost judecate dur de Comisia de Disciplină. Deciziile nu sunt definitive
Comisia de Disciplină a LPF a dat aseară pedepsele după incidentele petrecute pe stadionul “Valentin Stănescu” – Giuleşti, la meciul de duminică dintre Rapid şi Steaua (1-1). Pentru că suporterii vişiniilor au aruncat în teren cu obiecte, o brichetă lovindu-l în cap pe Chiricheş, partida a fost întreruptă aproximativ cinci minute de centralul Sebastian Colţescu. Din această cauză, fotbaliştii lui Marian Rada vor juca următoarele şase partide de pe teren propriu cu porţile închise. Abaterile au fost încadrate la articolul 82 din Regulamentul Disciplinar, care prevede că gazdele sunt răspunzătoare pentru manifestările fanilor din tribune. Astfel, în cazul unui recurs, sancţiunea se poate modifica având în vedere că pedeapsa prevăzută se situează între una şi zece etape. În plus, clubul Rapid a primit şi o amendă de 70.000 de lei.
Managerul, interzis cinci luni
Nu numai gazdele vor avea de suferit de pe urma meciului de duminică pentru că şi unul dintre managerii Stelei s-a ales, la judecată, cu o pedeapsă drastică. Oficialul care a intrat pe teren, dorind să predea observatorilor o parte a obiectelor aruncate pe teren, a primit o suspendare de cinci luni, interval în care nu va mai avea voie să ia loc pe banca tehnică, dar şi o amendă de 10.000 lei. O lună de suspendare şi amendă de 320 de lei a primit şi directorul sportiv al Rapidului, Dănuţ Perjă, în timp ce Laurenţiu Reghecampf, Marian Rada şi Marius Ianuli au fost sancţionaţi, fiecare, cu suma de 320 de lei.
"Nu am făcut niciun gest provocator, aşa că vreau să văd m