Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Opriţi codurile!“

Publicat in Observator Cultural, joi 2 aprilie 2009 ·

De ce sînt Codurile lui Predoiu otrăvite? De ce protestează societatea civilă? De ce a fost demarată campania „Opriţi codurile!“? „Pentru că cele patru legi – Codul Penal, Codul de Procedură Penală, Codul Civil şi Codul de Procedură Civilă – nu au fost supuse unei dezbateri ample în societate, acestea fiind, în esenţă, mai importante decît însăşi Constituţia, pentru că nu se opresc doar la înşiruirea drepturilor fundamentale şi a instituţiilor chemate să garanteze fructificarea drepturilor, ci chiar descriu, în detaliu, felul în care funcţionează instituţiile şi modurile în care pot fi utilizate drepturile; pentru că au erori grave de formă şi de conţinut; pentru că nu s-au bazat pe studii de impact şi nu au urmărit nevoile şi interesele poporului român, pentru că urmăresc protejarea celor corupţi, prin diminuarea pedepselor sau chiar prescrierea lor“ – a explicat recent Victor Alistar, directorul executiv al Transparency International România. La o întîlnire cu omologul său din Cehia, ministrul român al Justiţiei şi al libertăţilor cetăţeneşti, Cătălin Predoiu, a declarat, conform Newsin, că anul trecut nimeni din societate nu a fost preocupat de Coduri. „Minte!“ – a replicat Alistar. „Transparency International a transmis zeci de pagini de puncte de vedere, neluate în seamă.“ Societatea românească are nevoie de coduri mai mult decît de un preşedinte sau de un director la AVAS. Fără cei doi, societatea poate funcţiona, dar fără coduri, nu. Aberaţiile din normele trimise spre dezbatere Parlamentului, cu o grabă suspectă, Comisia Europeană nestabilind vreun deadline, pot fi citite pe pagina www.opriticodurile.ro, lansată de Coaliţia celor 20 de ONG-uri. Mircea Toma, preşedinte al Active Watch-AMP, le consideră un „Cernobîl legislativ“. Ministrul Justiţiei urmăreşte prin aceste coduri prescrierea unor fapte de corupţie şi reducerea pedepselor pentru astfel de i

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat de la Cluj-Napoca la București cu avionul SMURD

Adevarul acum 33 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la un spital din București, cu avionul SMURD, după operația la inimă efectuată de medicii de la Institutul Inimii Cluj-Napoca.

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 48 minute
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 24 minute
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Drulă: Îi cer lui Ciolacu să prezinte planul de reducere a cheltuielilor. România nu mai poate funcţiona pe datorie, cu împrumuturi la unele dintre cele mai mari dobânzi din Europa

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă atrage atenţia că datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB în februarie 2024, ceea ce este o încălcare a legii responsabilităţii fiscal-bugetare. El îi solicită premierului Ciolacu să prezinte de îndată planul de reducere a

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

Cristian Popescu Piedone, despre controversa panourilor electorale ale lui Nicușor Dan: „Mulțumesc domnului mincinos, mi-au crescut procentele”

Gandul acum 35 minute
Cristian Popescu Piedone a comentat controversa privitoare la panourile electorale montate de Nicușor Dan, actualul edil apelând la compania controversatului om de afaceri, Matei Păun. Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Capitalei

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°