Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost, miercuri, la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) pentru a da declaratii in legatura cu o plangere formulata de Rodipet legata de amplasarea chioscurilor de distributie a presei.
La iesirea din sediul DNA, Andrei Chiliman a declarat ca dosarul se afla in faza actelor premergatoare si ca el nu are niciun fel de calitate in aceasta cauza, ci a fost chemat doar sa dea niste lamuriri.
Compania Rodipet a facut o plangere la DNA impotriva primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, acuzandu-l ca ar fi refuzat sa semneze cererile de amplasare a chioscurilor de distributie a presei in aceasta zona administrativa.
Fostul sef al Oficiului pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor, Ioan Melinescu, acuzat in dosarul 'Matusa Tamara', in care este implicat si fostul premier Adrian Nastase, a fost, miercuri, la Directia Nationala Anticoruptie.
La iesirea din sediul DNA, Ioan Melinescu a precizat ca nici nu a fost citat, nici audiat, a venit doar sa ia niste documente.
"Am cerut niste acte dintr-un dosar mai vechi, care nu au nici o legatura cu justitia", a sustinut Melinescu.
Presedintele Camerei de Comert si fost presedinte director-general al Societatii Romane de Radiodifuziune (SRR) Dragos Seuleanu s-a prezentat, miercuri, la Directia Nationala Anticoruptie pentru a fi audiat de procurori in dosarul privind achizitiile facute in timpul mandatului sau la SRR.
Procurorii anticoruptie au inceput urmarirea penala, in martie 2007, impotriva a sase fosti si actuali directori din SRR, sub acuzatia de abuz in serviciu. Printre acestia, pe langa Dragos Seuleanu se afla fostul director Radio Romania Actualitati Viorel Popescu, directorul Departamentului Productie Editoriala Doru Ionescu, directorul economic Constantin Puscas,