Doua lumi: pentru cea a armoniilor traditionale, cealalta apasat alternativa - numindu-se pe sine Periferic - nici nu exista. Reciproca, valabila si ea. Cu simpaticul Matei Bejenaru, precum monsieur Voltaire cu bunul Dumnezeu: ne salutam, dar nu ne vorbim. Limbile sint diferite. Ne e dat noua, celor de azi, sa asistam la un spectacol aiuritor. Fiind vorba de arta, ar trebui sa spunem: aiuritor de frumos. Numai ca... Si secolul trecut a trait cam aceeasi drama a receptarii, dar cind vedem ce se intimpla acum, ii fericim pe antecesori pentru relativa blindete a confruntarii lor cu modernismul prim. Cel ce, de altfel, avea sa si declanseze reactia in lant. Una din ce in ce mai precipitata, de la un anotimp la altul. Se pare insa ca nu se mai poate face nimic. Implacabilul e cel ce decide. Dar sa nu dam in fandaxie: sa indulcim un pic lucrurile. Cum? Secvente recente se aduc in casa fateta policroma a unui festival international de teatru, gazduit de un biet oras romanesc de provincie, ambitios in a da piept cu Europa. Euripide e apetisant siluit de o trupa de-a noastra: perechi foarte reusite biologic, ambalate intr-o interminabila incolacire sexy, replicile fiind pretext prin care hormonalii incalziti mai tin de marele grec. Romanasii, sexati la maximum, nu sint singurii in transpuneri de acest gen. Si altii - ca sa nu ne simtim stingheriti de tupeul nostru - se ambaleaza la fel. Raminem vexati, desi avem oarecare antrenament, ca spectatori, in chestiune. Ce frumos ar fi fost ca - intr-un izbavitor contrapunct - sa ni se arate imediat si altceva: aceeasi Ifigenie in Aulis, acum doar hormonala, sa imbrace forma unei montari fidele grecului, in chiar unul din amfiteatrele de-atunci, ramase intacte in picioare! Poate miine noapte. De revenit intr-un Iasi - provincial si el - dar care nu si-a irosit total faima de fosta capitala. Si de asezat, intr-un relaxant dialog, doua