Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchetă de amploare la Poliţia Locală Vaslui: 30 de angajaţi sunt cercetaţi penal!

Publicat in Adevarul, miercuri 19 octombrie 2011 ·

Toţi cei 30 de poliţişti locali implicaţi în dosarul consumului exorbitant de combustibil, dar şi şeful lor, Laurenţiu Turbatu, au dosar de cercetare penală. Ei sunt puşi sub învinuire de către Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

Începută în urmă cu câteva zile, ancheta în cazul celor 30 de poliţiști locali cercetaţi pentru consum excesiv de combustibil a trecut într-o fază avansată. Anchetatorii au decis să deschidă dosar penal pe numele lor, ei fiind acuzaţi de delapidare, fals intelectual şi uz de fals. „Cei mai mulţi dintre noi nu sunt vinovaţi de nimic. Vina noastră este doar că am condus nişte maşini. Nici nu vreau să mă gândesc la urmări. Trebuie să îmi vând casa ca să plătesc paguba. Eu şi colegii mei suntem disperaţi. Şefii s-au plimbat pe banii instituţiei şi au consumat nejustificat benzina, iar noi acum trage după ei. Nu este corect. Unii dintre noi au fost obligaţi să semneze ordine de deplasare, documente de combustibil. Nu vreau să fie nimeni în pielea noastră Eu mai am încă încredere în justiţie şi cred că până la urmă vor plăti doar cei care sunt cu adevărat vinovaţi. În caz contrar vom asista la o tragedie", a declarat unul dintre poliţiştii vizaţi, care a dorit să rămână sub protecţia anonimatului.

Au rămas fără armamentul din dotare

Până în prezent, singura decizie luată de Primăaria Vaslui, a fost să-i lase fără armamentul din dotare pe cei 30 de poliţiştianchetaţi. Ancheta SIF vine în continuarea cercetărilor demarate de Direcția Națională Anticorupție (DNA), care a decis să verifice, în luna mai a acestui an, modul în care angajații acestei instituții, în frunte cu șeful lor, Laurențiu Turbatu, au consumat într-un singur an peste 50 de tone de combustibil.

Citește și: Falsuri în averea şefului Poliţiei Locale

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 12 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 8 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 9 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 12 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 9 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 12 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 9 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 10 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 8 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

9°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°