Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cesaria Evora a anulat concertul de la Bucureşti

Publicat in Romania Libera, marți 11 mai 2010 ·

Cesaria Evora a fost supusă de urgenţă unei intervenţii chirurgicale pe cord, la Paris, luni noapte, spectacolele sale din următoarele luni, inclusiv cel programat sâmbătă la Bucureşti, fiind anulate, potrivit reprezentantului său de presă, citat de ionline.pt, potrivit Mediafax.

Cesaria Evora, care a susţinut un concert la Lisabona sâmbătă, a început să se simtă rău duminică şi a fost internată de urgenţă luni, într-un spital din Paris, în urma unei probleme cardiace.

Ana José Plough, reprezentantul artistei, a confirmat că Cesaria Evora a suferit o intervenţie chirurgicală în noaptea de luni spre marţi, procedura fiind diferită de cea la care cântăreaţa a fost supusă cu câţiva ani în urmă, când a suferit un accident cerebral. Plough a declarat că intervenţia a durat circa patru ore şi a vizat o afecţiune coronariană. Cântăreaţa, în vârstă de 68 de ani, a fost diagnosticată în urmă cu mai mulţi ani cu diabet zaharat şi a suferit un accident vascular cerebral în aprilie 2008, pe scenă, în timpul unui concert în Australia.

Reprezentanta artistei a indicat că toate show-urile programate în perioada 15 mai - 27 august, inclusiv cel care urma să aibă loc în Bucureşti, sâmbătă - unde aceasta urma să primească şi titlul de ambasador onorific al Capitalei -, au fost anulate.

Contactaţi de Mediafax, organizatorii concertului, Trilogy Media, au declarat: "Cesaria Evora este în spital de ieri - probleme cardiace. Au fost anulate mai multe concerte din perioada imediat următoare. Suntem în discuţii cu promotorii artistei pentru o dată ulterioară pe care o vom comunica cât de curând".

Acesta ar fi fost al cincilea concert pe care celebra cântăreaţă din Insulele Capului Verde l-ar fi susţinut în România, iar spectacolul făcea parte din turneul de promovare a celui mai recent album al artistei, "Nha Sentimento". Lansat în 2009, discul "Nha Sentimento"

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum o ora
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 3 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 9 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 6 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 11 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°