Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrul Judeţean de Voluntariat este condus de elevi manager

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 27 martie 2008 ·

Voluntariatul profesionist din Braşov se dezvoltă pe zi ce trece. Dacă până acum câteva luni lucrul benevol se desfăşura sub egida diferitelor ONG-uri, realizarea unei organizaţii la nivel judeţean destinată special acestei ocupaţii a crescut interesul tinerilor. Centrul Judeţean pentru Voluntariat (CJV) a prezentat ieri, la sfârşitul „Caravanei Voluntariatului”, principalele activităţi desfăşurate, precum şi pe „voluntarii şefi”. CJV va fi condus doar de elevi, după cum şi-a propus Florin Cătănescu, coordonatorul Asociaţiei „Un pas spre viitor”, cel care a demarat acest proiect. „Vrem ca Centrul să fie condus în totalitate, 100%, de către elevi, sprijiniţi bineînţeles de profesori coordonatori. Vrem să organizăm în curând o tabără de specializare a acestor tinerilor în domeniul voluntariatului, pentru a cunoaşte legislaţia şi toţi paşii necesari pentru a deveni voluntari profesionişti”, a declarat Florin Cătănescu. La conducerea CJV se află „managerul” Oana Olaru, o elevă din Râşnov. „Un manager ar trebui să fie atent la proiectele colegilor săi, să le studieze cu atenţie şi să vină cu noi idei. Putem să strângem jucării pentru la casele de copii, spre exemplu”, ne-a spus Oana Olaru, managerul. CJV are deocamdată 50 de membri, însă pe viitor vor să-şi lărgească rândurile. Centrul a încheiat un parteneriat cu instituţiile de stat, pentru ca voluntarii să fie folosiţi în caz de nevoie. Coordonatorii CJV vor purta negocieri cu Centrul Naţional de Voluntariat, pentru a include organizaţia judeţeană sub umbrela instituţiei naţionale. Voluntariatul profesionist din Braşov se dezvoltă pe zi ce trece. Dacă până acum câteva luni lucrul benevol se desfăşura sub egida diferitelor ONG-uri, realizarea unei organizaţii la nivel judeţean destinată special acestei ocupaţii a crescut interesul tinerilor. Centrul Judeţean pentru Voluntariat (CJV) a prezentat ieri, la sfârşitul „Carav

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 3 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 2 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 40 minute
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum 2 ore
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum o ora
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 4 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 3 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 6 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 5 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

12°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°