Cel de-al cincilea anotimp, cum e numit in gluma Carnavalul in Germania, ia sfarsit, precum se stie, in ajunul postului mare, data a carei apropiere e marcata printr-o suita de manifestari nastrusnice, parade costumate, defilari de care alegorice, baluri mascate. Traditia dezlantuirii festive a bucuriei de a trai, in intampinarea primaverii, are radacini stravechi – in Saturnalii, in serbarile inchinate lui Dionissos sau Zeitei Isis. Dar daca in toiul Carnavalului, si nu numai la Venetia sau Rio, sta in firea lucrurilor sa porti o masca, in afara acestui anotimp al bufoneriilor orice om de buna-credinta arata lumii chipul lui adevarat. A-ti asuma propria identitate nu e doar o chestiune de ordin juridic, ci tine de o onestitate elementara. Exista exceptii, unele bine intemeiate si datand de secole. Gadele, de pilda, indeplinea sentinta capitala in numele unei instante, iar masca lui simboliza depersonalizarea actului justitiar, absolvindu-l pe executant de vina de a fi pus capat unei vieti. In varianta moderna, agenti de politie sau ai unor unitati speciale apar mascati atunci cand exista riscul unor represalii la adresa lor sau a familiilor lor – tocmai deoarece ei nu actioneaza ca persoane fizice, ci exercita, in numele si sub controlul statului, monopolul de stat asupra violentei. Cu totul alta este situatia raufacatorilor care opereaza la adapostul anonimatului. Nu numai borfasi care dau lovitura la cate-o banca, cu un ciorap tras peste cap, sau patrund prin efractie in locuinte spre a le jefui, ori teroristi de toate culorile – de la RAF, Brigazile Rosii, ETA si IRA, la autori ai unor deturnari de avioane, ai unor rapiri si/sau executii de ostatici –, ci mai nou chiar participanti la unele manifestatii, legale sau nu, se arata in public cu fata acoperita, dovedind astfel ca au cel putin intentia de a incalca legea. Huligani de pe stadioane precum cel din Ca