Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: E jenant ca preşedintele să se ocupe cu alcătuirea guvernelor, pe la uşi la PSD, la PNL

Publicat in Romania Libera, luni 12 martie 2012 · ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, despre afirmaţia şefului statului referitoare la o posibilă formulă de guvernare PDL-PNL din toamnă, că este jenant că preşedintele Traian Băsescu "umblă pe la uşile ba ale PSD, ba ale PNL" pentru alcătuirea de guverne, potrivit Mediafax.

"E jenant ca preşedintele să se ocupe cu alcătuirea guvernelor, nu e treaba lui, e jenant ca preşedintele să stea pe la uşi, ba la PSD, ba la PNL (...) Adică, înţelege şi necăjitul ăla din stradă: «Mă, nu am mărunt, lasă-mă!» Adică o dată, de două ori, de trei ori, dar înţelege, îşi vede de treabă. Deci haideţi să fim serioşi", a spus Antonescu la conferinţă de presă a USL.

El a adăugat că se simte jignit să fie întrebat mereu de jurnalişti despre afirmaţiile preşedintelui Băsescu privind viitoarea formulă de guvernare. "Da, dacă cineva mă întreabă sau mă pune să comentez ce exclude cu ce nu exclude, eu chiar mă simt jignit. Pentru că eu în momentul în care am răspuns o dată, de două ori, de cinci ori, de cincisprezece ori, pentru că nu e prima dată. Manifestaţi aşa o prospeţime şi mirare extraordinară: i-auzi ce a spus domnul Băsescu că ar putea să facă guvernul cu PNL. A câta oară auziţi asta? Atunci când va spune altceva decât lucruri pe care le-a spus de cinci, cincisprezece ori şi la care a primit de la mine, de la domnul Ponta, de la domnul Constantin, de la toţi colegii noştri din conducerea partidelor, de fiecare dată, acelaşi răspuns. Chiar nu suntem în situaţia de mori stricate, să comentăm de fiecare dată acelaşi lucru", a spus Antonescu.

Cei trei lideri ai USL au anunţat că pe 7 aprilie se vor organiza congresele extraordinare ale PSD, PNL şi PC, urmate de un congres reunit în care se va reafirma determinarea acestora de a merge împreună la alegerile locale şi parlamentare din acest an, de a forma un guvern comun şi de a-l avea candidat comun la aleg

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie. Care sunt regulile

Adevarul acum 21 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00.

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 6 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 9 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°