Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tot ce trebuie să ştim despre Finala Europa League 2012. Transport public, restricţii de trafic, asistenţă medicală şi rute ocolitoare

Publicat in Romania Libera, marți 8 mai 2012 ·

Finala Europa League 2012 aduce în Bucureşti, potrivit organizatorilor, aproximativ 30.000 de suporteri spanioli, susţinători ai echipelor Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, dar şi alte câteva zeci de turişti, cel mai mare oraş al României devenind, pentru o zi, capitala fotbalului european, potrivit Mediafax.

Şi pentru că marea finală din 9 mai este cel mai important eveniment sportiv al ultimilor 20 de ani din România, organizatorii locali - Primăria Capitalei şi Federaţia Română de Fotbal - au stabilit cum îi preiau pe suporterii spanioli veniţi în România să susţină echipele favorite, unde îi duc, cum îi distrează şi cum îi ajută să se descurce într-o ţară în care, probabil, cei mai mulţi dintre ei nu au ajuns până acum.

Zone amenajate special pentru fani, voluntari vorbitori de spaniolă şi engleză care ajută suporterii, transport, restricţii de trafic, asistenţă medicală, măsuri de ordine şi siguranţă, prevenirea furturilor, rezolvarea rapidă a sesizărilor, curăţenie pe străzi, totul a fost stabilit, spun autorităţile, care sunt deja "la start" şi aşteaptă ziua marii finale pentru a vedea spectacol fotbalistic.

Suporterii

Majoritatea susţinătorilor echipelor Atletico Madrid şi Athletic Bilbao vin la Bucureşti, pentru finala Ligii Europa, începând de miercuri dimineaţă. De la Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni, ei vor fi preluaţi cu autobuze şi duşi în zonele pentru fani. La aeroport, primesc pliante în limba spaniolă cu informaţii şi date de contact, printre care numere de urgenţă, harta Bucureştiului şi a Arenei Naţionale, puncte de atracţie turistică, dar şi datele de contact ale Ambasadei Spaniei.

Organizatorii s-au gândit ca suporterii celor două echipe să aibă locuri de întâlnire diferite, astfel că în Piaţa "George Enescu" vor fi fanii echipei Atletico Madrid, iar în Piaţa Constituţiei vor sta cei care susţin pe Athletic Bil

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 54 minute
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Procesul lui Vlad Pascu | Judecătoarea, către mama Robertei, tânăra moartă în accident: „Ați fost la înmormântarea acesteia?”

Libertatea acum 45 minute
Părinții victimelor tragediei din 2 Mai și tinerii care au supraviețuit accidentului provocat de Vlad Pascu au depus mărturie, joi, 9 mai, la judecătoria Mangalia, despre accidentul din 19 august 2023.

Florin Piersic, transferat la Spitalul Foișor, pentru o nouă operație. „Intervenția nu e lipsită de riscuri, dar e absolut necesară”

Libertatea acum 45 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foișor, pentru operația de îndepărtare a protezei de la genunchi, a declarat dr. Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș, pentru Libertatea. Operația nu este una lipsită de ri

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 52 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum o ora
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 2 ore
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 3 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Cătălin Drulă: Cu pierderile pe care le are, falimentul CFR Călători e aproape

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a criticat Guvernul pentru pierderile de la CFR Călători, mai mari cu 464% faţă de anul trecut, şi a afirmat că falimentul companiei este aproape, relatează Agerpres. "Pierderile CFR Călători estimate pe anul 2024 su

Ciolacu: Facturile la gaze și electricitate au scăzut în aprilie. Intervenția Guvernului a fost corectă

Wall-Street.ro acum 14 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie şi a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă, relatează Agerpres. "Ca urmare a aplicării noilor mod

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°