Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medic trimis în judecată după ce a cerut unei paciente gravide suma de 1.000 de lei "pentru a-i acorda atenţie"

Publicat in Gandul, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Un medic ginecolog de la Maternitatea din Braşov a fost trimis în judecată de procurori, după ce a cerut unei paciente gravide suma de 1.000 de lei "pentru a-i acorda atenţie", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Procurorii Parchetului Tribunalului Braşov au dispus, luni, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mediciului ginecolog Ioan Sârbu, în vârstă de 63 de ani, pentru luare de mită, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de procurori.

Medicul i-a cerut pacientei sale 1.000 de lei în data de 10 august, iar două zile mai târziu a primit suma de 800 de lei de la femeie, care, ulterior, l-a denunţat.

"În 10 august 2013, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu în calitate de medic în specialitatea obstetrică - ginecologie în cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie «Dr. I.A. Sbârcea» din Braşov, inculpatul Sârbu Ioan i-a pretins martorei denunţătoare, pacientă, suma de 1.000 lei, reiterând pretinderea banilor la data de 12 august 2013, în cuantum de 800 lei, cu scopul de a îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu referitoare la urmărirea şi supravegherea evoluţiei stării de sănătate a pacientei, care născuse în 6 august“, se arată în comunicat.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Braşov.

Purătorul de cuvânt al Maternităţii Braşov, Valeria Badea, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că unitatea medicală nu a primit nicio înştiinţare oficială în acest sens, dar că, profesional, nu are nimic să îi reproşeze doctorului Sârbu.

"Eu acum aud asta. Nu am fost înştiinţaţi oficial despre acest subiect. Dar când vom primi vreo înştiinţare o să discutăm şi abia apoi putem să spunem ceva. Dar, situaţia în spital este altfel şi mai există şi prezumţia de nevinovăţie. Noi nu avem nimic să-i reproşăm domnului doctor din punct de vedere profesional“, a spus reprezentantul Maternităţii Bra

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 45 minute
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 3 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

O femeie din Vaslui a fost lovită mortal de o mașină în noaptea de Înviere, în drum spre biserică

Ziare.com acum o ora
Femeia în vârstă de 85 de ani a murit, în noaptea de Înviere, după ce a fost lovită de o mașină pe drum spre biserică. Aceasta mergea la slujba de Înviere în localitatea vasluiană Vulturești. Accidentul a avut loc înainte de miezul nopţii, în locali

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum o ora
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°