Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal la FR Box: Obreja infirmă dezafilierea AIBA, alegeri in noiembrie

Publicat in Ziua Veche, joi 4 octombrie 2012 ·

AIBA(Asociaţia Internaţională a Boxului Amator) a anunţat joi, 4 octombrie, excluderea provizorie a Federaţiei Române de Box, însă Rudel Obreja a infirmat documentul apărut pe site-ul asociaţiei.

Preşedintele FR Box, Rudel Obreja a precizat, potrivit mediafax, că textul publicat joi de AIBA a fost redactat înainte de discuţia dintre preşedintele ANST, Carmen Tocală şi AIBA în care urma să obţină amânarea excluderii din partea conducerii forului internaţional. El a menţionat că „Nu ne-au exclus, pentru că hârtia era redactată din data de 1 octombrie, anterior discuţiilor purtate de doamna Tocală. Dânsa a vorbit din nou cu ei şi au spus că nu vor pune în aplicare asta, dar că trebuie să începem să luăm măsuri pentru a organiza o adunare statutară” şi a acuzat că „Tot ce au făcut până acum (AIBA) au făcut împotriva statutului şi cu scopul de a face presiuni asupra mea”

În documentul postat pe site-ul oficial al forului Internaţional se arăta că „Federaţia Română de Box a eşuat în a respecta acest ordin în timpul ce i-a fost alocat pentru organizarea de alegeri, astfel că a fost exclusă provizoriu din AIBA”. Articolul menţionat stipulează că nicio federaţie naţională nu poate rămâne fără un preşedinte ales pe o perioadă mai mare de şase luni. Dacă preşedintele respectului for este absent din orice cauză, e incapabil să îşi exercite atribuţiile ori este suspendat de AIBA sau alt for pe o perioadă de doi ani sau mai mare, un nou preşedinte trebuie ales în decurs de la data cererii exprimate de AIBA.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST) , Carmen Tocală, a declarat dupa ce a aflat de comunicatul AIBA, că alegerile pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Box vor avea loc în 19 sau 20 noiembrie, iar la Adunarea Generală organizată cu acest prilej va asista şi preşedintele AIBA. Biroul Executiv al Federaţiei Române

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 55 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 10 ore
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°