Vlad HOGEA Traiesc într-o tara în care potentatii zilei si saltimbancii care ne dadacesc de dincolo de ”sticla” canalelor docte se raporteaza la iluzii macroeconomice, dar uita sa se îngrijeasca de microeconomia fiecarei gospodarii. O tara îndatorata pâna peste cap si care va mai împrumuta înca 16 miliarde de euro în acest an. Adica 511 euro pe secunda. Din cele 16 miliarde, 2,6 miliarde se contracteaza pentru plata dobânzilor la împrumuturile anterioare. Asadar: o spirala periculoasa, din care nu stiu cum vom mai iesi.
O tara în care a fost aruncat la gunoi, fara regrete, articolul din ”Constitutie” care obliga statul sa garanteze cetatenilor un nivel de trai decent. O tara bogata cu oameni saraci. O tara cu brand (prost gasit!), subventionat din bani publici, dar careia i s-a dus buhul în lume pentru infractori transfrontalieri, copii cu dizabilitati si câini macelariti pe banda rulanta.
O tara care a contat, dar nu mai conteaza. De fapt, aproape nimic nu mai conteaza. O tara a blazarii, a lucrurilor croite din ce în ce mai prost, a umilintei si a disperarii. O tara a lipsei de viziune, a neimplicarii, a încremenirii în proiect. O tara în care pseudo-elitele ignora vechiul îndemn al lui Adrian Paunescu: ”Niciodata, niciodata / Sa nu uitam de cei mai tristi ca noi”.
Totusi: e tara mea, o iubesc si (împreuna cu colegii mei din Partidul Poporului – Dan Diaconescu) mi-as dori sa o vad schimbata la fata, ca o mireasa a crestinatatii rasaritene. Spunea, cândva, Mircea Eliade: ”Trebuie sa iubesti România cu frenezie, s-o iubesti si sa crezi în ea, împotriva tuturor evidentelor – ca sa poti uita gradul de descompunere în care am ajuns”...
Unii vorbesc despre criza, iar altii simt criza. Unii rescriu trecutul, iar altii îsi naruiesc prezentul si îsi anuleaza viitorul. Economia de criza e una pentru multimilionarul care chea