Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Cel mai modern liceu din ţară va intra în circuitul turistic

Publicat in Adevarul, vineri 11 octombrie 2013 ·

Arădenii şi turiştii care au vizitat până la această oră Colegiul Naţional „Moise Nicoară” au rămas impresionaţi. Clase moderne, aparatură de ultimă generaţie, sală de cinematograf şi observator astronomic sunt doar câteva dintre atracţile Colegiului Naţional „Moise Nicoară”.

Pentru că proiectul prin care acest liceu a devenit cel mai modern din ţară s-a încheiat, pe parcursul zilei de astăzi arădenii şi turiştii pot vedea cu ochii lor investiţia realizată deoarece astăzi porţile sunt larg deschise până la ora 20.00.

Cu această ocazie vizitatorii vor putea vedea rezultatul lucrărilor de reabilitare şi punerea în valoare a unuia dintre cele mai valoroase edificii de patrimoniu din Arad. Reabilitarea clădirii monument istoric a Colegiului Naţional „Moise Nicoară” din Arad a fost realizată de Primăria Municipiului Arad cu finanţare UE în cadrul Programului Operaţional Regional 2017-2013. Proiectul, în valoare de peste 11 milioane de euro, reprezintă cea mai mare investiţie din sistemul de învăţământ românesc.

„Suntem la final unui proiect care a fost relizat cu ajutorul fondurilor europene. Este cea mai mare investiţie din învăţământ de la noi din ţară. Astăzi facem ultima conferinţă conform legislaţiei. Vom încerca să introducem această clădire în circuitul turistic. În primul rând istoria Colegiului „Moise Nicoară”, apoi observatorul, cinematograful.

Suntem bucuroşi că am atins un astfel de parametru. Mulţumesc colaboratorilor, în special constructorului şi fostului director- Potocean”, a declarat primarul Gheorghe Falcă. Actualul director al colegiului spune că turiştii pot vizita clădirea după masa şi în weekend.

„Urmează să facem şi un muzeu care o să apară în traseul turistic al judeţului nostru. Avem materiale de la laboratoare unicate în lume, avem şi materialele de la biologie care acum se găsesc în custodia Muzeului Judeţean. Într

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 5 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 4 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Kosovo respinge condițiile de aderare la Consiliul Europei. Autonomia sârbilor este motivul disputei

HotNews acum 28 minute
Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă, transmite AFP, preluată de Agerpres. Premierul din Kosovo

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum 2 ore
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°