Mesajul a fost trimis. Multumesc!

25 de victime în confruntările armatei columbiene cu rebelii FARC

Publicat in Amos News, luni 22 iulie 2013 ·

Nouăsprezece militari columbieni şi şase membri FARC şi-au pierdut viaţa în urma a două atacuri distincte în acest week-end, cele mai sângeroase de la începutul negocierilor de pace, din Noiembrie 2012.

Cincisprezece soldaţi au fost ucişi într-un atac ce a avut loc pe un drum din provincia Arauca, în apropierea frontierei cu Venezuela. Militarii atacaţi de rebeli păzeau un oleoduct aflat în construcţie.

Doisprezece militanţi ai Forţelor Armate Revoluţionare Columbiene au fost ucişi şi aproximativ 70 capturaţi în urma atacului, a anunţat preşedintele Juan Manuel Santos, care a trimis trupe suplimentare în regiune pentru a captura alţi rebeli răniţi.

Celălalt atac a avut loc în provincia Caqueta, în sudul Columbiei, şi, conform armatei, s-a soldat cu moartea a patru soldaţi şi a şase rebeli.

Negocierile dintre guvernul columbian şi FARC, grupare ce numără aproximativ 8.000 de militanţi grupaţi în zonele rurale, se derulează la Havana.

Nouăsprezece militari columbieni şi şase membri FARC şi-au pierdut viaţa în urma a două atacuri distincte în acest week-end, cele mai sângeroase de la începutul negocierilor de pace, din Noiembrie 2012.

Cincisprezece soldaţi au fost ucişi într-un atac ce a avut loc pe un drum din provincia Arauca, în apropierea frontierei cu Venezuela. Militarii atacaţi de rebeli păzeau un oleoduct aflat în construcţie.

Doisprezece militanţi ai Forţelor Armate Revoluţionare Columbiene au fost ucişi şi aproximativ 70 capturaţi în urma atacului, a anunţat preşedintele Juan Manuel Santos, care a trimis trupe suplimentare în regiune pentru a captura alţi rebeli răniţi.

Celălalt atac a avut loc în provincia Caqueta, în sudul Columbiei, şi, conform armatei, s-a soldat cu moartea a patru soldaţi şi a şase rebeli.

Negocierile dintre guvernul columbian şi FARC, grupare ce numără aproximativ 8.000 de milit

Articolul in Amos News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum o ora
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Un sondaj îl arată pe Donald Trump învingător în cinci state-cheie

News.ro acum o ora
Cu mai puţin de şase luni înainte de alegerile prezidenţiale americane, un sondaj publicat luni de The New York Times nu este deloc liniştitor pentru Joe Biden. Sondajul de opinie, realizat de Institutul Siena, arată că actualul preşedinte american

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 23 minute
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 4 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 2 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Guvernul din Georgia spune că va vota marţi legea contestată referitoare la "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Premierul georgian a promis că parlamentul va vota marţi proiectul de lege privind "influenţa străină", în ciuda manifestaţiilor de masă care denunţă un text ce îndepărtează ţara de Europa şi o îndreaptă spre Moscova, relatează AFP. "Parlamentul va

Casa Albă: Nu credem că are loc un genocid în Gaza

News.ro acum o ora
Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administraţia preşedintelui Joe Biden nu consideră uciderea palestinienilor din Gaza de către Israel în războiul său cu Hamas drept un genocid, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

13°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

11°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

lun.

7°/15°
mar.

6°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

10°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°