Doua toponime care, in anume context, isi pierd intelesul geografic ca sa se incarce de oroare. Doua locuri incorporand in straturile profunde de sub invelisul banal al unui nume de oras si al unui punct de pe o harta cu determinante geografice, latitudine si longitudine, grozavia absoluta. Doua notiuni care, pe "initiatii" de care vorbea Soljenitin ca despre locuitori ai Gulagului, un taram paralel cu universul normal, ii fac sa se cutremure.

Intr-o lume a sistemului penitenciar comunist din Romania - care nu are nimic de invidiat lagarelor naziste sau celor sovietice, Pitesti si Salcia sunt exponentiale. Intr-un timp relativ scurt, inchisoarea din orasul argesean a concentrat intre zidurile ei suferinta dusa la paroxism, cata nu s-ar fi putut crede ca poate indura fiinta omeneasca, suferinta incercata in celelalte puscarii, Aiud, Gherla, Ramnicu Sarat, intr-un ritm lent, al mortii cu picatura si, indraznesc sa spun, cu sufletul crutat de asaltul satanic al Reeducarii (iar acolo unde au avut loc fapte similare, ele au fost de "export", matricea originara fiind tot Pitestiul). Salcia, nume generic pentru un conglomerat de asa-zise colonii de munca, risipit intr-un spatiu incadrat de ape, un perimetru ostil omului, este si ea exponentiala, concentrand intre retele de sarma ghimpata, in saivane unde oamenii au fost bagati ca vitel, in monstruoasa centura de pamant si sange cu care a fost incinsa Insula Mare a Brailei, supliciile Canalului, ale Peripravei, pe scurt ale lagarelor de exterminare. Pitestiul, intr-o cladire simbolica, de o parte, si Salcia, de alta parte, intr-un areal simbolic dar unde nu mai exista nimic din ceea ce poate evoca infricosatele cazne din anii ‘60. Urmele se sterg, se incearca raderea lor totala de pe harta, de pe pamant, din memorie. (Agresiunea impotriva memoriei nu o cred intamplatoare, dupa cum nu mi se pare intamplatoare