Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ursaru şi complicii “dau cu subsemnatul”

Publicat in Jurnalul, vineri 26 iunie 2009 · ·

Poliţia Capitalei i-a reţinut ieri pe Aurel Ursaru şi pe alţi trei complici ai săi pentru cercetări în legătură cu două dintre cazurile de escrocherii despre care aţi citit în Jurnalul Naţional.

După mai mult de trei luni de la apariţia anchetei noastre "Furaţi cu notaru'", poliţiştii i-au luat la bani mărunţi pe membrii reţelei şi chiar au făcut Parchetului o propunere în vederea arestării acestora. O reţea al cărei lider este Aurel Ursaru (33 de ani) a reuşit să pună mâna pe mai multe locuinţe ale unor pensionari din Bucureşti. Membrii reţelei au reuşit să-şi facă, prin înşelătorie sau fals, mandate de reprezentare a victimelor şi să pună astfel mâna pe casele bătrânilor.

Poliţiştii i-au luat la întrebări pe patru dintre membrii reţelei - Aurel Ursaru, Vasile Grigore şi fiul său, Costel Grigore, dar şi pe un al patrulea complice, identificat pe parcursul anchetei. Aceştia sunt verificaţi cu privire la obţinerea unui document notarial de reprezentare a victimei Mariţa Niculaec după ce s-au prezentat la un birou notarial, în 2006, însoţiţi de o altă persoană care a declarat în fals că ar fi titulara apartamentului.

Cu pretextul că o duc la muncă într-o localitate din judeţul Ilfov, Mariţa Niculeac a fost mutată din propria casă. Când s-a întors în Bucureşti, femeia a aflat că apartamentul său ar fi fost vândut către Costel Grigore. Tatăl lui Costel Grigore a cumpărat de la Aurel Ursaru un alt apartament, în 2006, pe baza unui document notarial obţinut cu ajutorul unui notar care în fals s-a făcut că nu observă că bătrânul nu are o stare de sănătate firească.

Este vorba despre Nicolae Miron, care avea din 1995 o hotărâre judecătorească de punere sub interdicţie din cauza stării de sănătate, respectiv nu avea calitatea pentru a semna documente legale. Faptul că Nicolae Miron a fost pus sub interdicţie de fiica sa, Dan

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un polițist de frontieră din Ucraina a împușcat în cap un bărbat ce încerca să fugă în România

HotNews acum o ora
Autorităţile ucrainene au arestat un membru al Gărzii de Frontieră pentru uciderea cu un foc de armă a unui bărbat în vârstă de 39 de ani care încerca să treacă ilegal graniţa către România, a anunţat vineri Biroul de Stat de Investigaţii din Ucrain

Containerele anti-urs de la Băile Tuşnad au fost date în folosinţă

Radio Mures acum o ora
Mai multe containere anti-urs, unice în România, au fost date în folosinţă, vineri, la Băile Tuşnad. Acestea au fost achiziţionate în cadrul unui proiect pilot ce vizează convieţuirea dintre om şi urs, care se derulează în localitate şi care a fost

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum o ora
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

IICCMER atacă la CCR decizia Parchetului General de a clasa o anchetă privind crimele comise de comuniști la spitalul de copii din Siret

Ziare.com acum 44 minute
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat vineri, 17 mai, că un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti i-a admis o cerere privind sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu decizia Parc

Moldova negociază un acord de securitate cu UE. Maia Sandu: „O umbrelă pentru activități deja existente și, sperăm, altele noi”

HotNews acum 39 minute
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu Uniunea Europeană, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Președintele Maia Sandu și cancelarul Ola

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 5 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Vaticanul recomandă prudență în fața unor fenomene presupuse supranaturale

Ziua Constanta acum 2 ore
Vaticanul a emis vineri noi norme care recomandă o abordare prudentă în faţa unor fenomene presupuse supranaturale, cum ar fi statui ale Fecioarei Maria care plâng şi crucifixe din care picură sânge, cazuri care timp de secole au stârnit interesul c

ÎNCHISOARE pentru ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu. Criminalul va sta 10 ani în spatele gratiilor

Gandul acum 3 ore
Ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu, a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare. Decizia judecătorilor este definitivă. Liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian, în vârstă de 39 de ani, a fost înjunghia

Vremea

București
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

21°
vin.

8°/21°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°