Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condamnaţi să-şi caute permanent fericirea

Publicat in Adevarul, marți 24 mai 2011 ·

Unii oameni sunt mereu într-o goană nebună după o himeră. Îşi caută permanent împlinirea şi fericirea, fără să-şi dea seama că aspiraţiile lor sunt mult prea înalte. Par oameni obişnuiţi, cu probleme obişnuite, şi totuşi ceva îi deosebeşte de marea masă: lista lor de nemulţumiri nu se sfârşeşte niciodată şi încearcă mereu să-şi schimbe viaţa.

Fiecare dintre noi are în familie, în cercul de prieteni ori la locul de muncă exemplare din această categorie de oameni nefericiţi. Trebuie să petreci ceva mai mult timp alături de ei pentru a-i recunoaşte ca atare. Oricine se gândeşte la un moment dat să-şi schimbe serviciul, oricine trece prin suferinţa unei despărţiri, însă veşnicii nemulţumiţi par prinşi într-un ciclu nesfârşit al schimbărilor, care, contrar aşteptărilor celor în cauză, doar arareori le aduc o satisfacţie de durată. În cele mai multe cazuri, respectiva persoană nu se alege decât cu o euforie de moment. Inevitabil, după o perioadă de timp, acea persoană va ajunge la concluzia că schimbarea căutată cu atâta ardoare nu e chiar aşa de grozavă şi, deci, trebuie să încerce altceva.

Citiţi şi:

O treime din români au astenie de primăvară

„Nu ştim ce să ne mai facem cu cumnatul meu, Lucian", se plânge braşoveanca Alina G. „Acum două luni şi-a dat demisia, iar zilele trecute a venit să ne spună că s-a despărţit şi de fata cu care umbla de vreun an. De Paşte au fost împreună la noi şi chiar am glumit că, poate anul viitor, o să ne invite la ei acasă şi acum, gata, a rupt-o cu ea", spune femeia. Din povestirea ei reiese clar că Lucian G. (31 de ani) este exact tipul de om care nu-şi găseşte locul nicăieri. De când a terminat facultatea, a schimbat vreo zece joburi şi nu e vorba doar de mutarea de la o firmă la alta pe poziţii similare, ci de trecerea la un domeniu complet diferit. O vreme a încercat să se lanseze într-o afacere proprie, spu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 11 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 8 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 11 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 9 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 10 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 12 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 12 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 8 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°