Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul turiştilor e în continuă creştere

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 14 septembrie 2011 ·

În primele şapte luni, Braşovul a fost vizitat de aproape 330.000 de turişti

În primele şapte luni ale acestui an, judeţul Braşov a fost vizitat de 328.224 de turişti , în creştere cu 26,7% faţă de perioada similară a anului anterior, când s-au înregistrat doar 259.129 de turişti. Creşterea cea mai importantă s-a înregistrat în rândul turiştilor români. Astfel, în perioada analizată, numărul vizitatorilor autohtoni a crescut cu 28%, de la 213.716 la 273.460, în timp ce în cazul turiştilor străini creşterea a fost de doar 20,6%, de la 45.413 la 54.764.

Numărul înnoptărilor, în schimb, a crescut în perioada analizată, cu 25%, de la 547.932 la 684.932.

Numai în luna iulie, numărul turiştilor care s-au cazat în unităţile hoteliere a crescut cu 38,9% faţă de iulie 2010, de la 47.418 la 65.848 de persoane. Numărul turiştilor români a crescut chiar cu 44,2%, de la 35.627 la 51.371, în timp ce numărul străinilor a urcat cu doar 22,8%, de la 11.791 la 14.476.

Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică, sosirile în hoteluri deţin în luna iulie 2011 o pondere de 54,6% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din judeţul Braşov, sosirile în pensiuni turistice 14,1%, iar cele în pensiuni agroturistice 10,5%.

Dintre turiştii străini care s-au cazat în structurile de primire turistică din judeţul Braşov, 75,9% sunt din Europa, urmaţi de cei din Asia (15,6%). Cei mai mulţi turişti au fost din Germania (1.846 persoane), urmaţi de turiştii din Israel (1.727 persoane), Polonia (1.606 persoane), Franţa (985 persoane), Italia (958 persoane), Spania ( 847 persoane), S.U.A (787 persoane).

După numărul de sosiri, în luna iulie 2011, în topul naţional, judeţul Braşov ocupă locul III, după municipiul Bucureşti şi judeţul Constanţa, iar în cadrul Regiunii Centru ocupă locul I. În primele şapte luni, Braşovul a

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 7 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 12 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 8 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 11 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 9 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°