Locuitorii municipiului Râmnicu Vâlcea au sărbătorit cu fast împlinirea a 165 de ani de la prima intonare, într-un cadru oficial, a imnului „Deşteaptă-te, române!”. Actorii Teatrului “Ariel” , îmbrăcaţi în haine de epocă, au defilat pe străzile din centrul oraşul încercând să redea momentul când paşoptiştii s-au unit şi au cântat, în Râmnicu Vâlcea, cântecul revoluţionar.
„Paşoptiştii” şi oficialităţile vâlcene au defilat pe traseul primăria Râmnicu Vâlcea-Biserica „Toţi Sfinţii” - Casa Memorială „Anton Pann” - Parcul Zăvoi.
Aceştia au făcut un scurt popas la lui Anton Pann, cel care a compus muzica pentru „Deşteaptă-te, române!”. De pe prispa casei s-a recitat astăzi „Povestea Vorbii”.
Pe traseu, „revoluţionarii” au strigat de mai multe ori “Dreptate şi Frăţie!” şi au împărţit steguleţe persoanelor aflate pe stradă.
În parcul Zăvoi, în locul unde s-a intonat pentru prima oară imnul României, a avut loc un ceremonial religios, iar autorităţile au vorbit despre importanţa şi semnificaţia acestui simbol naţional.
“La ceas de sărbătoare, cetăţenii ar trebui să cânte cu mândrie imnul nostru deoarece, la 29 iulie 1848, în parcul Zăvoi, s-a intonat pentru prima oară “Deşteaptă-te, române!” cu ocazia cinstirii libertăţii naţionale şi a victoriei Revoluţiei de la 1848. În această zi remarcabilă, noi, râmnicenii, alături de cetăţenii României, trebuie să cinstim acest simbol naţional şi să fim mândri că suntem români, să păstrăm respectul faţă de ţară şi să ne întemeiem un destin destoinic aşa cum şi-au dorit înaintaşii noştri!”, a spus prefectul Mircea Nadolu
La finalul ceremoniei dedicate Zilei Imnului Naţional, corul “Euphonia” din cadrul filarmonicii din Râmnicu Vâlcea a cântat „Deşteaptă-te, Române!”.
Istoric
Imnul “Deşte