Nu degeaba Teatrul Ţăndărică a invitat în Festivalul „Bucurii pentru cei mici. Spectacole de colecţie” numeroşi lectori străini să conferenţieze şi să-şi exemplifice video demonstraţiile. Mijloacele multimedia continuă să pătrundă în teatrul de animaţie din Bucureşti, acesta părând să se racordeze la căutările europene ale momentului.
O dovedeşte cu vârf şi îndesat ultima premieră, „Fata babei şi fata moşneagului”, adaptare după Ion Creangă, în regia lui Daniel Stanciu.
Pe scenă, panta de lemn se prelungeşte în video cu un câmp verde, pomişori şi floricele. În chip de mixtum compositum, peisajul biciuieşte din capul locului aşteptările şi percepţiile naturale. Scena, un fel de turnantă învârtită manual, este locul în care se desfăşoară cele două călătorii iniţiatice ale fetelor (scenografia Daniela Drăgulescu). Stânca de la buza sălii, din material moale, atrage prichindeii care simt nevoia să meargă şi să pună mâna pe ea. Miezul construcţiei circulare e gol. Aici va fi spaţiul marilor clocotiri. De aici iese fumul când se face focul. Tot de aici, în momentul băii, răsar simpatic, pe scenă şi în video, bâldâboace şi balonaşe de săpun, atunci când Fata moşului îi spală pe monstruleţii Sfintei Duminică.
În dialogul permanent dintre jocul live de pe scenă şi completările din video, regizorul Daniel Stanciu se foloseşte de un întreg complex de mijloace moderne. Dacă mai punem la socoteală şi grafica 3D, avem reprezentarea completă. Personajele se deplasează pe scenă pentru a-şi continua drumul în video. Aflaţi în faţa spectatorilor, Sfânta Duminică şi copiii săi o urmăresc cu sufletul la gură pe Fata moşului ca să vadă ce ladă îşi alege. Unde? În video! Odată ajunsă acasă, Baba şi fiica ei se duc în spatele curţii ca să tragă cu ochiul în momentul când fata moşului îşi va deschide lada. Unde? Fireşte, tot în video. Jocul real-virtual se dovedeşte fascin