Mona Muscă nu va candida la alegerile parlamentare uninominale din toamnă. O veste bună. Vestea mai puţin bună este că a luat această hotărâre nu pentru că îşi recunoaşte vinovăţia de a fi colaborat cu Securitatea, ca turnătoare, sub numele de cod „Eva“ sau „Dana“, în 1970, pe vremea când era cadru didactic la Institutul de Lingvistică al Universităţii din Timişoara. Mona Muscă se retrage din politichie pentru că nu mai crede în democraţia românească şi în anumite instituţii ale acestei democraţii. Nu mai are încredere în sistem. Înţelegem din această afirmaţie că Mona Muscă are standarde morale înalte, incompatibile cu mizeria societăţii româneşti. A hotărât deci să devină o luptătoare antisistem...
Despre gestul Monei Muscă de a anunţa public că nu candidează la alegerile parlamentare din toamnă se poate discuta, se poate comenta, se poate înjura, eventual, se pot face bancuri. Există însă o anumită stare de tristeţe şi, în acelaşi timp, de dezgust. Mona Muscă a încercat să ascundă greşeala comisă în tinereţe, utilizând metodele colegilor „turnători“ şi foştilor securişti care au fost şi încă sunt o prezenţă activă în partide, parlament, guvern sau în alte instituţii ale statului. S-a folosit de minciună şi ipocrizie. Lor le-a reuşit conspiraţia. Monei Muscă, nu! S-a aflat că a turnat. Cruciada Monei Muscă de a reforma sistemul şi-a pierdut credibilitatea. Fosta turnătoare îşi plăteşte vinovăţia în faţa istoriei. Trist este faptul că ofiţerii de securitate care au făcut poliţie politică nu se află pe lista celor pedepsiţi, dacă nu de instanţa de judecată, măcar de istorie, aşa cum se întâmplă cu Mona Muscă. Din această perspectivă, într-o anumită măsură, Mona Muscă este o victimă a Securităţii. A ignorat faptul că Securitatea nu a dispărut, ci, dimpotrivă, funcţionează cu o periculoasă eficienţă. Mona Muscă a susţinut Legea lustraţiei. Şefii ei din Securitate