Ieri, George Olteanu (foto stânga), un tânăr braşovean de doar 25 de ani, bolnav de distrofie musculară, a primit o veste extraordinar de bună pentru el. După ce mai bine de un an a încercat să strângă singur banii pentru o operaţie necesară vindecării lui, reuşind să obţină 17.000 de euro, acum, în doar câteva zile, s-a reuşit strângerea restului de sumă necesară. În total, George Olteanu are nevoie de 35.000 de euro, bani pentru operaţie, tratament şi transport în China. Cei 18.000 de euro de care mai avea nevoie s-au strâns în cadrul unui bal de caritate - 150 de milioane de lei, din contribuţia Consiliului Judeţean - 7.000 de euro, iar acum Asociaţia Diaconia a promis că îi va da peste 8.000 de euro. „În urmă cu mai bine de un an am început să strâng banii cu ajutorul unui preot din Irlanda. Apoi am reuşit să mai strâng bani cu ajutorul postului Acasă TV, al unor ziare centrale. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat să strâng această sumă”, ne-a declarat ieri George Olteanu. Acum, după ce a văzut că are toţi banii necesari pentru efectuarea acestei operaţii, George spune că va începe demersurile pentru programarea operaţiei, demersuri care pot dura până la un an de zile de acum încolo. Ieri, George Olteanu (foto stânga), un tânăr braşovean de doar 25 de ani, bolnav de distrofie musculară, a primit o veste extraordinar de bună pentru el. După ce mai bine de un an a încercat să strângă singur banii pentru o operaţie necesară vindecării lui, reuşind să obţină 17.000 de euro, acum, în doar câteva zile, s-a reuşit strângerea restului de sumă necesară. În total, George Olteanu are nevoie de 35.000 de euro, bani pentru operaţie, tratament şi transport în China. Cei 18.000 de euro de care mai avea nevoie s-au strâns în cadrul unui bal de caritate - 150 de milioane de lei, din contribuţia Consiliului Judeţean - 7.000 de euro, iar acum Asociaţia Diaconia a p