Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul „Algeroco“: Afaceristul Gelu Iancu rămâne cu condamnarea la 3 ani închisoare şi daune de 2,4 milioane euro

Publicat in Adevarul, joi 5 decembrie 2013 ·

Tribunalul Alba a menţinut, în rejudecare, decizia pronunţată în urmă cu 1 an în dosarul fraudei de peste 2 milioane de euro de la societatea ”Algeroco” SRL Baia de Arieş. Instanţa l-a condamnat marţi, 3 decembrie 2013, pe omul de afaceri Gelu Iancu la pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare, precum şi la plata unor daune totale de peste 11 milioane de lei.

Dosarul a revenit pentru a fi rejudecat la Tribunal, în faza de apel, ca urmare a unei decizii a Curţii de Apel Alba Iulia din iunie 2013. Motivarea revenirii dosarului la Tribunal a avut un caracter tehnic şi nu probleme de fond. Prin urmare, soluţia pronunţată în apel este aproximativ aceeaşi cu cea din noiembrie 2012. Omul de afaceri Gelu Iancu a scăpat de una dintre faptele penale de care este acuzat în cadrul procesului.

Este judecat de şapte ani pentru ilegalităţi comise pe vremea când era proprietarul societăţii Algeroco SRL Baia de Arieş. Afaceristul rămâne condamnat la de 3 ani de închisoare cu suspendare pentru delapidare. Tribunalul Alba a constatat prescrierea infracţiunii de evaziune fiscală. A rămas valabilă şi obligativitatea de a plăti Direcţiei Generale de Finanţe Publice Alba despăgubiri civile în valoare de aproape 11 milioane de lei, respectiv 2,4 milioane de euro. Potrivit sentinţei Tribunalului, omul de afaceri mai trebuie să plătească 329.350 lei cu titlu despăgubiri civile în favoarea părţii civile SC Algeroco SRL.

De asemenea, magistraţii au mai impus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 413.226 lei. Din decizia Judecătoriei a mai rămas valabilă achitarea unor despăgubiri de 581.426 de lei către Autoritatea Naţională a Vămilor. Judecătorii de la Tribunal au schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals intelectual într-o infracţiune complexă de evaziune fiscală şi au constatat prescrierea acesteia. De la momentul s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 56 minute
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum o ora
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Ciolacu, despre salariul minim european: Mecanismul trebuie să fie predictibil

Mediafax acum o ora
Întrebat vineri de jurnalişti despre introducerea salariului minim european, premierul a spus că că de la 1 iulie va începe mecanismul de implementare. „Nu putem rămâne. E un pic cam empirică această formă în care e o negociere cu actorii sociali, c

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum 21 minute
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 4 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 12 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum o ora
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Primul vaccin personalizat împotriva cancerului de piele a intrat în faza finală de teste

HotNews acum 12 minute
Primul vaccin personalizat din lume pe bază de ARN mesager împotriva melanomului, care are şi potenţialul de a stopa cancerul pulmonar, de vezică urinară şi renal, este testat în cadrul unui studiu clinic de faza a 3-a la nivel internaţional, inclus

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°