Dan Capatos, prezentatorul emisiunii "Un show păcătos" de la Antena 1, dezvăluie atuurile care l-au propulsat în televiziune A readus late show-ul pe piaţa audiovizualului autohton.
Dan Capatos, prezentatorul emisiunii "Un show păcătos" de la Antena 1, dezvăluie atuurile care l-au propulsat în televiziune
A readus late show-ul pe piaţa audiovizualului autohton. Dezbate subiectele arzătoare ale zilei şi nu-şi bate capul să fie pe placul tuturor telespectatorilor. Capatos vorbeşte pentru "Adevărul" despre show-ul lui păcătos, dar şi despre viaţa de dinainte de a ajunge celebru.
Adevărul: - Ai devenit pasăre de noapte. Cum e trecerea de la matinal la o emisiune nocturnă? Omul de televiziune Dan Capatos între ce ore are randament maxim?
Dan Capatos: - În principiu, totul s-a întors cu fundul în sus. Acum mă duc la culcare la ora la care mă trezeam când eram la matinal, mă trezesc la prânz, la ora la care mă culcam după-amiază şi tot aşa. Dacă e să privim ratingurile, se pare că dau randament la orice oră.
- Ce aduce nou "Un show păcătos"?
- În primul rând, readuce late night show-ul la televiziunile din România. Acest gen de program a fost abandonat în urmă cu vreo 8-10 ani, pentru că este foarte greu de realizat. Ora târzie de începere impune anumite restricţii legate, în primul rând, de prezenţa invitaţilor.
Apoi, realizatorul trebuie să se lupte cu oboseala firească a telespectatorilor la acea oră. Este o performanţă să menţii ratingul constant sau, şi mai bine, în creştere pe durata emisiunii, când consumul tv scade la jumătate în aceeaşi perioadă de timp. Eu mă pot lăuda cu aşa ceva.
- Te temi că "Show-ul păcătos" va intra "În gura presei"? Îl consideri pe Mircea Badea un adversar de temut pe intervalul orar 23.30 - 0.00?
- Îmi pare rău că trebuie să mă lupt cu prietenul Badea şi, într-adevăr, îl c