Deşi este îngrijorat de declaraţia lui Ţicleanu, cum că Universitatea ar fi pregătită doar pentru 60 de minute, fostul preşedinte al Ştiinţei crede că CFR nu este Barcelona a României şi ar vrea să câştige oltenii.
- Din nou un derbi Craiova - Cluj la Turnu Severin. Va fi acum răzbunat eşecul destul de surprinzător din finalul campionatului trecut, atunci când clujenii au reuşit, de la 2-0 pentru Ştiinţa, să câştige cu 3-2?
- Nu ştiu dacă sâmbătă va fi sau nu răzbunare... Eu îmi doresc să câştige Universitatea Craiova, indiferent cu cine joacă. Să vedem dacă şi poate să reuşească să câştige în faţa campioanei campionatului trecut. M-a îngrijorat declaraţia antrenorului principal Aurel Ţicleanu, care a spus zilele trecute ceva de genul că echipa este pregătită doar pentru 60 de minute!
- Apropo de acest subiect: credeţi că antrenorul Ţicleanu a avut timp să găsească „cheile“ cu care să spargă invincibilitatea campioanei, aşa cum a reuşit Napoli în 2009, când Universitatea, pe „Ion Oblemenco“, a învins pe CFR Cluj cu categoricul scor de 4-1?
- Ei, lăsaţi-o încolo... Doar n-o fi CFR Cluj vreo Barcelonă sau vreun Real Madrid a României! Este o echipă care poate fi învinsă. Şi Unirea Urziceni ar fi putut câştiga la Cluj meciul din Supercupa României, alte echipe au învins CFR-ul chiar şi acasă, la Cluj. Repet, aş vrea să bată Craiova. Punct.
„Ţicleanu trebuie să confirme la Universitatea“
- Care este părerea dumneavoastră despre Aurel Ţicleanu?
- A fost un fotbalist excepţional, un băiat foarte inteligent. Antrenorul Ţicleanu trebuie însă să confirme la Universitatea Craiova. De ce spun asta? Ţicleanu nu trebuie să se supere pe mine, dar în România nu l-am văzut să confirme.
- Meciul se va juca la o oră - 18.00 - când temperatura ar putea fi caniculară. N-ar fi fost normal să se dispute în nocturnă?
- Televizi