Oameni in pijamale, muzica de Ada Milea, un aragaz, lumanarele. La prima vedere,
lucrurile acestea nu prea si-ar gasi locul intr-un spectacol dupa Shakespeare. In "Furtuna" teatrului din Ploiesti, insa, ele chiar au sens.
Cristi Juncu a retradus (si adaptat) textul shakespearian si a reusit sa faca un spectacol "cu fata umana". El ii coboara pe Prospero si Ariel din randul marilor personaje, ale eroilor intangibili si le descopera o noua latura. Fireasca, umana. El si-a imbracat personajele in pijamale, a redus "magia" la niste actiuni foarte concrete si deloc "magice". Cu toate astea, povestea nu pierde nimic din farmec si umor. Ba chiar capata nebanuite nuante noi. In spectacolul teatrului din Ploiesti, povestea ducelui, tradat de propriul frate, care reuseste sa restabileasca ordinea prin cunostintele sale in domeniul ocult, nu are nimic de a face nici cu povestile eroice, nici cu cele fantastice. E mai degraba o mica neintelegere intr-o familie care contine persoane importante in conducerea statului, o poveste in care aparitia personajelor supranaturale este cel mai firesc lucru din lume. Ca spectator poti avea chiar senzatia ca violezi intimitatea acestei familii, ca asisti la intamplari care tin strict de domeniul privat, ca asculti discutii pe care nu ar trebui sa le auzi. De altfel, spectatorii stau pe scena foarte aproape de actorii care parca vorbesc in soapta. E ca si cum ai fi in bucataria lui Prospero si in jurul sferei lui magice de cristal.
Punctele forte ale acestui spectacol sunt cele doua Ade. Prima este Ada Milea, autoarea muzicii. Ce-a de-a doua este Ada Simionica, interpreta lui Ariel, pe care, daca atunci cand canta inchizi ochii, ai putea chiar sa o confunzi cu prima. In viziunea lui Juncu, Ariel nu are nimic din imaginea cu care este asociat, de obicei, personajul-spirit al lui Shakespeare. Ariel-ul lui Juncu