Probabil ca aspectul cel mai uimitor al Parisului, orasul tuturor luminilor si capitala europeana a artelor, orice s-ar zice si oricat ar fi sporit pretentiile concurentiale venite dinspre Londra si, mai ales, Berlin, este capacitatea sa de a se recunoaste mereu uluit. Metropola care dicteaza gustul literar si artistic al momentului, si care aduna, probabil, in patrimoniul sau muzeal cele mai stralucite opere plastice ale lumii, are talentul (sau poate eleganta, ori civilitatea...) sa nu sufere o clipa de suficienta. Stie sa cultive admiratia inalta pentru operele artistice venite din alte zari, si nu uita sa jubileze atunci cand poate oferi locuitorilor sai, dar si oaspetilor ocazionali, prilejul de a contempla opere necunoscute ale unor autori de care colectiile sale permanente (in primul rand Luvrul, dar si Musée d'Orsay, Le Petit Palais, muzeul Jacquemart-André sau Beaubourg - Centre Pompidou) sunt doldora.
Asa se face ca, intr-un scurt sejur parizian de la mijlocul lunii septembrie, am fost asaltat, inca din prima zi de vizita, de stirile, aparute "à la une" in marile periodice culturale (L'Oeil, Connaissance des Arts), in cotidiene (Le Figaro, Le Monde, l'Humanité) sau la radio, privind deschiderea unei expozitii-eveniment: "Breughel, Memling, Van Eyck... La collection Brukenthal". Asta ca sa nu mai vorbim despre afisele raspandite prin tot orasul, pe marile bulevarde sau in statiile de metrou (vezi foto 1). Un tam-tam mediatic care aproape ca plaseaza intr-o arie secundara marile expozitii tematice de la Luvru ("Rivalitati la Venetia: Titian, Tintoretto, Veronese") sau de la Beaubourg ("elles@centrepompidou").Gazda expozitiei: muzeul Jacquemart-André, unul dintre cele mai prestigioase ale urbei. Cladirea muzeului, situata in preajma bulevardului Champs Elysées, a fost ridicata la sfarsitul secolului al XIX-lea in noul Paris al lui Haussman, de catre
