Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lovitura cartofului. Seceta şi criza politică umflă inflaţia

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 12 septembrie 2012 ·

Pe august, s-a înregistrat cea mai mare infl aţie anuală din 2012: 3,88% Sursa: VLAD STĂNESCU

Deprecierea leului, mai ales ca urmare a crizei politice, impactul secetei asupra preţurilor la alimente, precum şi creşterea tarifelor la energie s-au făcut simţite apăsător în evoluţia generală a preţurilor.

În raport cu luna anterioară, indicele preţurilor de consum a înregistrat o creştere cu 0,51%. Este a doua cea mai mare creştere de preţuri lunară din 2012, după cea din februarie, când a fost 0,6%. În raport cu aceeaşi lună a anului trecut, creşterea preţurilor a fost de 3,88%, cea mai mare din acest an, potrivit datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică.

Faţă de anul trecut, cel mai mult s-au majorat preţurile la servicii, care au înregistrat un avans de 4,94% în termeni anuali. Acestea sunt urmate de cele la mărfuri nealimentare, cu un avans anual de 3,91% şi cele la mărfuri alimentare cu o creştere de 3,3%.

Raportat la luna anterioară, cel mai mult s-au scumpit însă mărfurile alimentare, cu 0,67%, urmate de cele la mărfuri nealimentare, cu 0,54%, şi cele la servicii, cu 0,12%.

În categoria preţurilor alimentare, foarte mult s-au scumpit luna trecută faţă de iulie legumele şi conservele de legume. Într-o singură lună românii sunt forţaţi să suporte o majorare de 5,5% la legume, fasolea scumpindu-se cu 8,6%, iar cartofii cu 9,4%. Ouăle s-au scumpit cu 4%.

Întreţinerea va exploda în iarnă

Costurile de întreţinere din iarna 2012-2013 vor creşte cu 3-5% faţă de cele din iarna trecută, din cauza scumpirilor la păcură şi cărbune. Însă e posibil ca din ianuarie 2013, după alegerile parlamentare, să asistăm la o explozie a facturii de întreţinere, mai ales ca urmare a reducerii subvenţiilor la încălzire, a avertizat Mihai Mereuţă, preşedintele Ligii Habitat, citat de Agerpres. Şi la Bucureşti situaţia e proastă: "nu s-a făc

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aglomeraţie pe A1, pe sensul Nădlac spre Deva. Coloane de maşini de 2,5 kilometri / Rute alternative

HotNews acum 18 minute
Centrul Infotrafic anunță că la această oră este aglomerație pe autostrada A1 pe sensul Nădlac spre Deva, la nodul rutier din localitatea Margina, județul Timiș, formându-se coloane de mașini pe o distanță de 2,5 kilometri, din cauza capacității red

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 24 minute
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul C.S. Mioveni – F.K. Miercurea Ciuc, joi, 2 mai 2024, de la ora 17.00

Gandul acum 15 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal C.S. Mioveni – F.K. Miercurea Ciuc, joi, 2 mai 2024, de la ora 17.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 3 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

O femeie din Bihor și-a omorât fiul și apoi a sunat la 112 ca să anunțe că acesta s-a sinucis

Ziare.com acum 39 minute
O femeie din Bihor a fost reținută marți seara, 30 aprilie, pentru 24 de ore, după ce și-a înjunghiat mortal fiul, și apoi a sunat la 112 ca să spună că bărbatul s-a sinucis. Suspecta va fi prezentată la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare pre

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 3 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Aglomerație la ieșirea din țară către Bulgaria și Ungaria. Care este timpul de așteptare

Ziare.com acum 55 minute
Coloane de maşini s-au format miercuri, 1 mai, la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontier

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 2 ore
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Vremea

București
acum

20°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°