Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evans crede în calificare

Publicat in GAZETA de SUD, joi 16 aprilie 2009 ·

Energia Rovinari debutează astăzi, la Timişoara, în play-off-ul Diviziei A de baschet masculin contra echipei BC Elba Timişoara, ocupanta locului doi la finalul sezonului regulat. Statistica este de partea grupării gorjene, însă „leii" din Banat beneficiază de avantajul terenului propriu, graţie clasării superioare din prima parte a campionatului. Trei victorii şi o singură înfrângere este bilanţul Energiei în faţa echipei lui Dragan Petricevic. Nou-promovata s-a impus de două ori la Târgu Jiu, câte o dată în Cupă şi campionat şi a eliminat Elba din Cupă, după o victorie chiar la Timişoara. Singurul succes al elevilor lui Dragan Petricevic a venit în campionat, când timişorenii s-au impus acasă cu 105-99. Antrenorul gorjenilor, Theo Evans, crede că echipa sa nu poate rata prezenţa în semifinale dacă reuşeşte să câştige primul joc din play-off. „Dacă batem la Timişoara, sigur ne calificăm. Pe teren propriu suntem puternici. Sper ca şi arbitrajul să fie corect, iar noi să jucăm aşa cum am făcut-o cu Braşovul în Final Four. E un meci greu, dar avem echipă bună", a declarat Evans. Louis Darby, reaccidentat în Final Four, nu va evolua la Timişoara, fiind posibil să revină în jocul al doilea, programat pe 22 aprilie, la Târgu Jiu. Şi Hafford acuză probleme medicale la spate, soluţiile de rezervă în cazul său fiind Ilie sau Amărghioalei. Jucătorii vor primi liber sâmbătă şi duminică, în prima zi de Paşti, iar luni vor reveni la pregătire pentru cel de-al doilea joc din play-off programat miercuri, la Târgu Jiu.

În celelalte partide din primul tur al play-off-ului se întâlnesc CSU Asesoft Ploieşti - BC Argeş Piteşti, CSU Cuadripol Braşov - CS Otopeni şi CSU Atlassib Sibiu - „U" Mobitelco Cluj. Energia Rovinari debutează astăzi, la Timişoara, în play-off-ul Diviziei A de baschet masculin contra echipei BC Elba Timişoara, ocupanta locului doi la finalul sezonului regul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°