Despre politica externă incoerentă vorbea recent, într-un interviu pentru „Adevărul”, europarlamentarul Corina Creţu. Că aşa este, ştim şi vedem cu toţii, asitând, alături de partenerii noştri externi, la o mai puţin obişnuită desfăşurare de ţâfnă combinată cu mişcări generate de o disperare de a obţine rezultate foarte greu de realizat în atmosfera pe care noi înşine am creat-o sau la care am contribuit cu sârg şi inconştienţă.
Întrebarea este dacă putem pune toată povara eşecurilor pe ceea ce se acuză a fi neştiinţa sau/şi neprofesionalismul negociatorilor noştri. Ar fi nedrept pentru că, cel puţin unii dintre ei, sunt profesionişti de clasă. Atunci?
Să ne uităm şi acasă, pentru că de acolo pleacă problemele nerezolvate. Una dintre ele, poate cea mai vizibilă şi mai dureroasă, este aceea a conaţionalilor noştri, etnicii rromi (ţigani, în accepţiunea generală dar pare-se incorectă politic) purtători de paşaport românesc, care, de ani de zile, contribuie decisiv la crearea unei stări de spirit anti-româneşti care nu conteneşte să se amplifice.
Ştim faptele şi ele nu pot fi ascunse: trafic de toate cele, cerşetorie agresivă, furturi, spargeri de locuinţe...toată gama binecunoscută nouă de o viaţă şi cu care Occidentul european se confruntă masiv doar de când am deschis noi graniţele. Adevărată sau nu, asta este acuzaţia. Şi ea apasă ca o un blestem asupra oricărui demers de normalitate al României. Ne place sau nu, sintagma “ţiganii de români” acum s-a extins şi a devenit un deja un loc comun în mentalitatea colectivă din Apus.
Iar noi, în afară să ne văităm că e nedrept ca o asemenea extensie să fie operată, în loc să ne scuturăm de indignare patriotică cum că, din nou, e complot al duşmanilor care vor să ne distrugă ţărişoara, altceva ce facem?
Îmi amintesc de primul Congres mondial pe tema rromilor, desfăşurat mai demult la Bruxelles s
