Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Forbes: România, o ţară sub stigmatul stagflaţiei

Publicat in Adevarul, vineri 13 august 2010 ·

Inflaţie şi şomaj în creştere, economie în scădere. Tabloul macro al României are tuşele celui mai dramatic scenariu: stagflaţia. Principala soluţie - pomparea de bani în economie - e imposibilă pentru o ţară cu buzunarele goale, „guvernată" de FMI.

În „the Carpathian garden", peştii nu cresc în copaci. Nici zebrele nu trec prin faţa Casei Poporului. „The Carpathian garden" nu este nici pe departe o grădină îngrijită, condusă cu simţul răspunderii politice sau economice. Nu. România este ţara cercului vicios şi a situaţiilor fără ieşire sau, în cel mai bun caz, ţara situaţiilor cu ieşire de urgenţă.

INGREDIENTELE DEZASTRULUI. Chiar dacă prea puţine oficialităţi o spun răspicat, economia românească se zbate în stagflaţie. Din primăvara anului trecut, când am intrat în recesiune, disponibilizările şi creşterea preţurilor au acompaniat constant scăderea/stagnarea Produsului Intern Brut (PIB). Rata şomajului a urcat la 7,4% în iunie acest an, faţă de aproape 5% în ianuarie 2009 şi a fost de două ori mai mare comparativ cu iunie 2008. Criza nu a fost însoţită de scăderea preţurilor bunurilor de consum, cum ar fi fost normal, ba dimpotrivă.

Mai mult, condiţiile contractului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) (traduse, recent, şi prin efectul majorării TVA) au împins ţinta de inflaţie a BNR, de 3,5% pentru acest an, la 7,9%. Cheltuielile fără cap din sectorul public au alimentat nefirescul recesiunii româneşti, cu o inflaţie de top printre ţările Uniunii Europene (depăşită, în luna iunie, potrivit Eurostat, doar de Grecia şi de Ungaria). Iar relaxarea politicii monetare (dobânda de politică monetară a scăzut din vara lui 2008, în nouă şedinţe consecutiv, de la 10,25% la 6,25%) a ieftinit creditul şi a contribuit, şi ea, la finanţarea acestor cheltuieli. În contextul general al unor marje de manevră rezonabile în perioade de declin economic, tratamentul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°