Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de poliţişti şi jandarmi vor asigura ordinea publică în perioada sărbătorilor de iarnă

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 21 decembrie 2013 ·

Câteva sute de poliţişti şi jandarmi suceveni vor asigura în perioada sărbătorilor de iarnă ordinea şi siguranţa publică în judeţul Suceava. Prefectul Florin Sinescu a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că, având în vedere specificul turistic al judeţului Suceava, dar şi faptul că în această perioadă se organizează manifestări religioase, culturale şi artistice, atât Poliţia, cât şi celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne vor fi angrenate în misiuni pentru a păstra ordinea publică. Astfel, Sinescu a spus că în perioada Crăciunului vor acţiona 299 de poliţişti, iar în perioada Anului Nou acţiunile pentru păstrarea ordinii publice vor fi asigurare de 298 de poliţişti. De asemenea, de Crăciun vor acţiona 170 de jandarmi, numărul acestora urmând să fie suplimentat pentru perioada Anului Nou.

Florin Sinescu a adăugat că au fost luate o serie de măsuri şi pentru fluidizarea traficului rutier, în condiţiile în care în această perioadă se aşteaptă o creştere a numărului de turişti. El a explicat că poliţiştii vor acţiona în permanenţă pe rutele turistice principale, în special pe DN 2, de la intrare în judeţ, în localitatea Drăguşeni, pe DN 2E Cornu Luncii – Gura Humorului, DN 17, dar şi pe rutele turistice din zona Putna.

Pe de altă parte, prefectul a precizat că o atenţie deosebită este dată şi asigurării celor mai bune condiţii pentru comercializarea produselor alimentare, dar şi pentru siguranţa alimentară a celor care îşi vor petrece sărbătorile de iarnă în unităţile de primire turistică din judeţul Suceava. Florin Sinescu a declarat că Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor a efectuat deja 30 de controale pentru verificarea calităţii, a modului de comercializare şi a etichetării produselor specifice sărbătorilor de iarnă. În urma acestor controale au fost aplicate nouă amenzi, zece avertismente, şi s-a dispus oprirea de la comer

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 51 minute
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 56 minute
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum o ora
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 49 minute
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Austria va debloca fonduri pentru organizaţia de ajutorare a palestinienilor UNRWA a ONU

News.ro acum o ora
Austria va elibera fonduri către organizaţia de ajutorare a palestinienilor UNRWA a ONU, care au fost blocate după acuzaţiile că personalul agenţiei a fost implicat în atacurile din 7 octombrie asupra Israelului, transmite Reuters. Decizia Vienei vi

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 4 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum o ora
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 2 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°