Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri seară, că în opinia sa sunt persoane "influente în servicii" care fac presiuni ca premierul Victor Ponta să candideze la alegerile prezidenţiale de anul viitor, el menţionând totodată că nu "bagă mâna în foc" PSD nu va face acest pas.
Antonescu a susţinut că în ceea ce priveşte candidatura la prezidenţiale nu poate să bage "mâna în foc că PSD şi însuşi Victor Ponta nu pot să ia la un moment dat această decizie, din diferite motive".
"Eu, să nu-mi cereţi detalii, că eu chiar nu le am, eu cred că există presiuni şi din afara partidului, nu numai din interiorul partidului. Eu cred că există presiuni poate şi din zona unor oameni influenţi în servicii, cred. Nu acuz pe nimeni, până la urmă nu-i decât normal (...) Să candideze domnul Ponta, că aici nu se fac experimente (cu un alt candidat din partea PSD, n.r.). Domnul Ponta e un om care, fiind şi prim-ministru, arătând destule calităţi în această perioadă, e un candidat. Nu poţi lua aşa, pe oricine pe motiv că e partidul mare, că am văzut în 2009, un candidat destul de celebru", a declarat Antonescu, într-o emisiune televizată, conform Mediafax.
Liderul PNL a fost întrebat dacă are sentimentul că PSD îşi pregăteşte un candidat la alegerile prezidenţiale. Antonescu a răspuns că a simţit acest lucru "mai pronunţat" cu alte ocazii şi mai puţin în ultima perioadă.
Totodată, preşedintele liberal a mai declarat că temerea sa este ca la finalul "epocii Băsescu" să nu existe o întoarcere la momentul 2004, deoarece "există acum semnele unui asemenea pericol", făcând referire la "un tip de autoritarism, la un tip de clientelă, la un tip de demagogie".
F.A. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri seară, că în opinia sa sunt persoane "influente în servicii" care fac presiuni ca premierul Victor Ponta să candideze la alegerile prezidenţiale de