Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clonati-l pe Bara!

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 22 decembrie 2007 ·

Fotbalul romanesc s-a saturat de papagalul unor conducatori gen Borcea, Becali sau Copos, in contrast cu finantatorul Unirii Urziceni, pe care nu il vede nimeni la televizor. S-a incheiat, saptamina trecuta, turul prelungit al primei ligi de fotbal autohton, o competitie care, cu an ce trece, cistiga in atractivitate. In afara de faptul ca fotbalisti romani hirsiti prin Occident revin in tara cu alta mentalitate, invazia de stranieri, atit de hulita de unele persoane, a fost un alt factor de crestere. S-au dus vremurile cind africani de mina a saptea sau albanezi bintuiau primul nostru esalon; acum apar din ce in ce mai multi jucatori internationali, multi chiar din tari cu fotbal mai avansat ca al nostru. Ca urmare a acestui fenomen, Liga I are un lider nescontat, CFR Cluj, cu cinci puncte in fata Rapidului, si aceasta tocmai datorita importurilor de valoare incontestabila cu care conducatorii Arpad Paszkany si Iuliu Muresan au impanat echipa. Toate bune si frumoase, si daca mai adaugam deasupra acestui tort delicios si motul calificarii nationalei la Euro 2008, ajungem sa zugravim un tablou cit se poate de idilic al fotbalului romanesc, in care laptele, mierea si ciocolata lichida curg in valuri. Sa ne trezim, insa, la realitate si sa spunem ca nu toate lucrurile merg super in aceasta liga superioara. Lasam la o parte terenurile, in mare parte execrabile, pe care se joaca, pentru ca se vad embrioni de progres si in aceasta privinta. Si daca licentierile de cluburi pentru Liga I vor fi la fel de pretentioase ca in fotbalul european, cum promite conducerea FRF, s-ar rezolva, in citiva ani, si aceasta problema. Arbitrii mai gresesc si ei, ca oamenii, dar si-ar imbunatati si mai mult prestatiile daca n-ar sta cu securea lui Copos, bita lui Becali sau butelia lui Borcea deasupra capului. Dar pentru ca am ajuns la ciomege si butelii, trebuie sa etansam bine de tot sticlu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum 33 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 34 minute
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Ciucă: PNL susţine menţinerea datelor pentru prezidenţiale pe 15 şi 29 septembrie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, e de a avea fiecare partid propriul candidat /Ciolacu: Nu modific datele în funcţie de scorul unui partid sau al unei persoane

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propri

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum 55 minute
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Șeful BMW e împotriva impunerii de taxe vamale pentru mașinile electrice chinezești: „Nu va exista nicio maşină în UE fără componente din China”

HotNews acum 37 minute
Şeful BMW, Oliver Zipse, a avertizat că impunerea de taxe vamale de către Uniunea Europeană la importurile de vehicule electrice (EV) chinezeşti ar putea avea efecte contrare celor scontate, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Oliver Zips

Lucian Bode: E posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale / Atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de consilieri care candidează, nu ai cum să nu-ţi propui să câştigi

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat miercuri că este posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale, el precizând că atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de con

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 2 ore
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

Epidemie de tuse convulsivă în Europa. Care sunt persoanele cele mai vulnerabile

Ziare.com acum 2 ore
Ţările din Europa au raportat o înmulţire considerabilă a cazurilor de tuse convulsivă în 2023 şi în primele trei luni din 2024, numărul cazurilor identificate fiind de zece ori mai mare comparativ cu fiecare dintre cei doi ani anteriori, transmite

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°