Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timisoara: Sfaturi de la cei care au sfidat criza

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 octombrie 2009 ·

Cele mai profitabile companii care au reuşit să se menţină pe piaţă în plină recesiune au cucerit Topul Firmelor. Afacerile bănăţene se luptă cu turbulenţele recesiunii prin economii pe toate planurile şi reorganizări ale activităţilor.

arometru al realităţii economice din Vest, Topul Firmelor organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultuă Timişoara (CCIAT), a premiat săptămâna aceasta cele mai bune afaceri bănăţene. Pentru prima dată în cei 16 ani de când Topul Firmelor se organizează la Timişoara, în competiţie au fost incluse şi companii cu datorii la stat.  „Există şi firme care sunt în Top, dar care între timp au ajuns în insolvenţă şi se pot redresa dacă adoptă programe de reorganizare eficiente”, a explicat Georgică Cornu, preşedintele CCIAT.

Au rămas pe linia de plutire

În timp ce unele companii intrate în competiţie pentru ocuparea unui loc fruntaş în Topul Firmelor au ajuns, recent, în insolvenţă, altele s-au menţinut în clasament timp de trei sau chiar cinci ani consecutiv. De la Topul Firmelor, executivii Auto Europa au plecat acasă cu un Trofeu de Excelenţă, pentru că, cinci ani la rând, concesionarul auto s-a situat în fruntea clasamentelor celor mai bune afaceri din Timiş.  „Ne menţinem în Top printr-o bună organizare şi multă muncă”, a declarat Florin Dăbuleanu, director executiv Auto Europa. Primele acţiuni anticriză ale concesionarului Dacia s-au luat din vara lui 2008, iar strategia sa de luptă cu recesiunea a inclus măsuri de austeritate pe toate centrele de profit. „Am făcut economii pe toate sectoarele, de la curent, energie, până la reducerea costurilor cu salarizarea”, a adăugat Dăbuleanu. Într-o piaţă auto atacată de recesiune, previziunile şi planurile companiei vizează perioade tot mai scurte de timp, iar clienţii se numără la finalul fiecărei zile. „Urmărim zilnic activitatea şi încercăm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum o ora
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 54 minute
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

Primăria Sectorului 6 dă startul înscrierilor la grădinițele de vară. Când încep înscrierile

Wall-Street.ro acum 47 minute
Înscrierile pentru grădiniţele de vară din sectorul 6 încep pe 3 iunie, se vor face online, pe portalul Primăriei, până pe 6 iunie şi rezultatele vor fi afişate pe 11 iunie, relatează Agerpres. Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au anunțat că pen

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 4 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Stoltenberg: Ucraina încă poate câștiga războiul dacă primește un sprijin solid

Wall-Street.ro acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că provocările cu care Ucraina se confruntă în războiul cu Rusia "sunt majore şi în creştere" şi a estimat că armata ucraineană se va putea impune în acest conflict "doar cu un sprijin solid

Irina Begu, calificare în turul trei la Roland Garros - A eliminat ocupanta locului 29 WTA

HotNews acum 15 minute
​Irina Begu s-a calificat în turul trei la Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi pe Linda Noskova, scor 6-4, 6-2. Irina BeguFoto: Kirsty Wigglesworth / AP / Profimedia >> Una dintre cele mai în formă jucătoare din circuitul WTA, eliminată

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

Carambol cu două camioane și un autoturism în Mureș. Pompierii au intervenit de urgență pentru salvarea celor 8 răniți FOTO

Ziare.com acum o ora
Intervenție de urgență a pompierilor, într-o localitate din județul Mureș, după ce două camioane şi o maşină au fost implicate, joi seară, 30 mai, într-un grav accident rutier. "Pompierii militari din cadrul Departamentului Târgu Mureş au fost solic

Germania anunţă un nou ajutor militar pentru Ucraina: Kievul primește armament în valoare de 500 de milioane de euro

G4Media acum o ora
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a anunţat joi că ţara sa va acorda Ucrainei un nou pachet de armament, în valoare de 500 de milioane de euro, transmite dpa, citată de Agerpres. Pistorius a făcut anunţul la Odesa, unde s-a întâlnit cu

Kremlinul acuză NATO că încurajează Ucraina să continue "războiul fără sens" cu Rusia

News.ro acum 4 ore
Kremlinul a declarat joi că Statele Unite, NATO şi unele ţări europene încurajează Ucraina să continue ceea ce el a numit "războiul fără sens" al Kievului cu Rusia şi le-a acuzat de escaladarea tensiunilor în ultimele săptămâni, relatează Reuters. R

Vremea

București
acum

20°
joi

14°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

17°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/29°
Constanta
acum

16°
joi

14°/19°
vin.

16°/23°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

20°
joi

13°/25°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

15°/26°