Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Inna Marinescu este îngerul păzitor al actorilor ploieşteni

Publicat in Adevarul, duminică 20 decembrie 2009 ·

De la visul de a deveni actriţă, Inna a ajuns să fie sufleur la teatrul ploieştean. Nu regretă alegerea făcută, pentru că, după 24 de ani în care a suflat actorilor textele pieselor, a strâns foarte multe amintiri frumoase alături de ei.

Inna visa în adolescenţă să fie actriţă, însă, firea ei emotivă a împiedicat-o să ajungă acolo. „La un spectacol festiv de 1 mai cum erau pe vremuri aveam de spus nişte versuri, dar când a începutspectacolul i-am spus coordonatorului că nu mai apar pentru că nu mai ştiam ce aveam de spus. Când trebuia să urc pe scenă simţeam că mi se taie picioarele”, explică Inna.

Totuşi, domeniul artistic nu era unul total necunoscut pentru ea care juca în spectacole la amatori, chiar şi la teatru, dar mai mult făcând figuraţie. În 1985 a aflat de un post de sufleur vacant la teatrul ploieştean şi s-a decis pe loc să-şi încerce şansa. Odată luat examenul, Inna şi-a intrat rapid în mână, mai ales că lucra acum cuactorii consacraţi ai trupei ploieştene. De la idee, la spectacol Inna spune că cea mai dificilă parte a unui spectacol este cea de început, când rolul ei este destulde important. „Trebuie să suflu aproape tot, dar apoi, încet, încet, fiecare actor învaţă textul şi la un moment dat nu mai este nevoie să le spun eu nimic. Uşor nu este, concentrarea e foarte mare, se poate întâmpla oricui să uite o replică, dar mulţi actori fac artificii pentru a ieşi din astfel de situaţii”, spune sufleoarea.

De-a lungul timpului, Inna a lucrat alături de mari artişti ploieşteni şi nu numai, Corneliu Revent,Lupu Buznea,Raluca Zamfirescu,Lucia Stefanescu,Eusebiu Stefanescu,Mihai Coada,Andrei Vasluianu,Roxana Moravek,Mircea Albulescu,Margareta Pogonat,Andrei Zaharescu,Constantin Cojocaru ,Nicolaie Urs şi multi alţii. De asemenea, ea a colaborat cu regizori mari ai scenei româneşti ,cum ar fii Alexandru Dabija,Radu Afrim,AlexanderHausvater,Cr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 6 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°