Nu trebuie să fii „sifon”, „bulangiu” sau „măgar”. Adică să nu torni, să nu te dai la alții și să nu bați. Rechinii s-au schimbat în băieți buni Sursa: ADI PÎCLIȘAN
Supravieţuirea în puşcărie este un epuizant exerciţiu de echilibristică. E ca şi cum ai merge pe o sârmă lungă de mii de kilometri. Trebuie să nu fii „sifon”, adică omul gardienilor, să nu-ţi superi şeful de celulă – de obicei un tip atât de dur încât te-ar putea pisa într-o râşniţă de piper – şi, în acelaşi timp, nici nu trebuie să fii prea slab şi slugarnic, pentru că vei sfârşi prost. E greu să fii şi bun şi rău şi trebuie să te pricepi la meseria de puşcăriaş.
Codul supravieţuirii îl înveţi treptat, în luni sau chiar ani de experienţă. Dar cel mai greu, spun toţi deţinuţii, e până la urmă altceva: să umpli golul imens al secundelor, zilelor şi nopţilor în care stai suspendat deasupra vieţii tale şi o vezi irosindu-se. Pedeapsa e să nu faci nimic, să ştii că te trezeşti fără niciun scop. Împătureşti lenjeria, înfoi perna, te cocoţi în vârful patului şi aştepţi să vină noaptea.
Un pachet de muşchi
Daniel Damşa are 37 de ani şi o sentinţă pe măsură: 30 de ani pentru crimă. A executat deja zece ani şi mai are de executat încă 12 ani, până când poate intra în comisia de eliberare condiţionată. Damşa este şef de celulă la Gherla, pe secţia de maximă siguranţă. Vine din jungla junglelor unei puşcării de maximă siguranţă. Este un pachet de muşchi, tatuat pe ambii bicepşi, poartă un tricou mulat şi este foarte atent la ce vorbeşte. Lângă el, Adrian Mârza, şi el posesorul unei condamnări severe: 25 de ani, pentru omor.
Regulile de aur
Regula numărul unu: să nu fii sifon. „Să nu te toarne la gardă când faci o combinaţie. Combinaţia poate fi o tranzacţie, cumperi un tricou sau alte bunuri care în penitenciar au altă valoare”, spune Damşa.
Regula numărul doi: să nu fii bulangiu
