Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Muschetarii" ieseni dau lectii in Iran

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 27 august 1999 ·

Patru sabreri juniori de la CSM-CSS Unirea Iasi au participat la sfirsitul saptaminii trecute la un puternic turneu de sabie gazduit de localitatea iraniana Tabriz. Au mai participat sportivi din Azerbaidjan, Armenia, Kuweit si, bineinteles, Iran. Desi a fost un concurs de seniori, juniorii ieseni au avut o evolutie remarcabila. Astfel, finala la individual s-a disputat intre Florin Zalomir si Razvan Sirbu, victoria revenind primului, cu 15-11. Ceilalti doi ieseni, Radu Pruteanu si Razvan Gavriluta, s-au clasat pe locurile 5-6. In semifinale, Zalomir l-a invins pe un sabrer din Kuweit, cu 15-12, iar Sirbu a trecut de un iranian, cu 15-10. "Dupa patru zile de mers cu trenul si autocarul, am ajuns la Tabriz cu exact 4 ore inainte de inceperea concursului. Baietii s-au comportat insa foarte bine, cunoscindu-se efectele cantonamentului de la Vatra-Dornei. Organizarea a fost foarte buna si, la finale, au asistat in jur de 400 de spectatori care s-au manifestat zgomotos si ne-au sustinut pe noi, romanii", ne-a spus antrenorul Iulian Bituca. Si pentru ca am amintit rezultatele de la individual, sa precizam ca in concursul pe echipe Romania a intrecut in finala Kuweitul, cu scorul de 45-27. Reprezentativa Kuweitului este pregatita de antrenorul Mihailescu, care a activat pina acum un an si jumatate la Slobozia. Iesenii au lasat o excelenta impresie, fiind de departe cei mai buni intr-un concurs international de seniori. In alta ordine de idei, Florin Zalomir a plecat deja la Piatra-Arsa, unde lotul national de sabie se afla in cantonament. Desi sansele sale de a prinde echipa pentru Mondialele de seniori tind spre zero, va fi o buna ocazie pentru acesta de a exersa impotriva unor adversari rutinati. Talentatul junior iesean va participa la toamna la Campionatele Mondiale de juniori. (Daniel SIMION) Patru sabreri juniori de la CSM-CSS Unirea Iasi au participat la sfirsitul sa

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

Marele actor Costel Constantin a murit! Doliu URIAȘ în lumea teatrului!

Gandul acum 25 minute
Este doliu uriaș în lumea teatrului! A murit marele actor Costel Constantin. Maestrul nu era cunoscut cu probleme de sănătate. Celebrul actor avea 81 de ani. Fiica lui Dinu Săraru, Alexandra Săraru, a postat un mesaj emoționant pe pagina sa de Face

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum 59 minute
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum o ora
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Un bărbat și-a omorât în bătaie mama de 81 de ani. Cine l-a convins pe agresor să se predea polițiștilor

Ziare.com acum 43 minute
Procurorii au anunțat că un bărbat în vârstă de 56 din Gorj a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-a ucis mama de 81 de ani în bătaie. Agresorul s-a predat poliţiştilor la îndemnului fiului său căruia i-a povestit ce făcuse. Reprezentanţii Parc

Un român a murit pe Everest / Povestea lui Gabriel Țabără, alpinistul care s-a întrebat dacă poate mai mult

HotNews acum 51 minute
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a murit luni dimineață în Himalaya, potrivit oficialilor citați de publicația Everest Chronicle și paginademedia.ro. Alpinistul Gabriel Viorel ȚabărăFoto: Captura YouTube Alpinistul în vârstă de 48 de ani a fos

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°