Jucătorul sârb Novak Djokovici, locul 2 ATP, a declarat că suspendarea de 12 luni dictată împotriva conaţionalului său Viktor Troicki, care a ratat un control doping la turneul de la Monte Carlo, reprezintă o nedreptate totală, informează BBC.
"Nu am încredere cu ce s-a întâmplat cu Viktor. Nu ştiu dacă mâine reprezentantul WADA la turnee, din cauza neprofesionalismului, a neglijenţei, pentru că nu a ştiut să explice regulile într-un mod corect, nu va încurca testul meu şi voi păţi ceva mai grav. Viktor va fi suspendat până în iulie 2014, iar reprezentantul WADA va merge a doua zi la muncă. Nimeni nu va răspunde pentru asta, numai el. De ce? ATP, care ar trrebui să fie o asociaţie care stă în spatele jucătorilor, nu va da niciun răspuns la această întrebare. În locul lui Viktor poate fi oricine", a spus Djokovici, care este prieten cu Troicki de la opt ani.
Tenismanul sârb Viktor Troicki (27 de ani), a fost suspendat 18 luni pentru că a refuzat să se supună unui control antidoping sangvin în timpul turneului Masters de la Monte Carlo.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a redus, marţi, de la 18 luni la un an suspendarea pentru dopaj a jucătorului, care nu va putea participa astfel la finala Cupei Davis.
"TAS a apreciat că jucătorul a încălcat codul antidoping, însă greşeala sa nu este semnificativă, astfel că a decis să reducă suspendarea impusă de tribunalul independent al federaţiei internaţionale de la 18 luni la un an", se arată într-un comunicat al forului.
"Judecătorii TAS au apreciat că agentul de control ar fi trebuit să-l avertizeze pe jucător în termeni mult mai clari despre riscurile refuzului supunerii la un control sangvin, însă în ciuda neînţelegerii între jucător şi agent, nu există nimic care să sugereze că Victor Troicki a încercat să evite detectarea unei substanţe dopante în organismul său", se mai arată în comu