O reuniune de urgenţă a preşedintelui ucrainean, Viktor Ianukovici, cu colaboratorii săi apropiaţi are loc duminică, în afara capitalei, având ca obiectiv analizarea posibilităţii de a decreta starea de urgenţă din cauza amplelor proteste proeuropene şi antiguvernamentale care au loc în Kiev.
Răscolită de îndârjirea preşedintelui ţării de a nu semna Acordul de Asociere a Ucrainei cu Uniunea Europeană, opoziţia ucraineană şi-a intensificat protestele de stradă, cerând demisia preşedintelui Viktor Ianukovici.
Manifestanţii au preluat controlul sediului Primăriei Kievului, duminică, în timpul protestelor din capitală, a anunţat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei din capitala ucraineană, relatează AFP, citată de Mediafax.
"Oficialii din cadrul forţelor de ordine discută cu cetăţenii care au preluat controlul sediului Primăriei. Ei le explică faptul că acţiunile lor sunt ilegale şi le cer să părăsească clădirea", a declarat purtătoarea de cuvânt Olga Bilik.
Cartierul general al Revoluţiei
Manifestanţii au arborat pe faţadă un banner pe care se putea citi: "Cartierul general al Revoluţiei". Geamurile clădirii au fost sparte.
Arseni Iaţeniuk, un lider al partidului Batkivscina (Patria) al opozantei încarcerate Iulia Timoşenko le-a cerut angajaţilor primăriei să vină să lucreze luni, în pofida faptului că manifestanţii au preluat controlul clădirii.
Faţă de toate acestea, Ianukovici a convocat o reuniune de urgenţă cu colaboratorii săi apropiaţi, duminică, în afara capitalei, având ca obiectiv analizarea posibilităţii de a decreta starea de urgenţă din cauza amplelor proteste proeuropene şi antiguvernamentale care au loc în Kiev, anunţă EFE din surse guvernamentale, informează Agerpres.
Citeşte şi Ucrainenii semnează o PETIŢIE pentru INTERZICEREA accesului lui Viktor Ianukovici în SUA şi UE