Orice sistem electoral rezonabil – adică nu cine ştie ce bizarerie exotică, dar unul normal, uninominal, proporţional sau amestecat – e în regulă, dar el singur nu rezolvă România.
Până la urmă, s-ar putea să nu fi fost blat la alegerile astea, ci numai o combinaţie de incompetenţă politică din partea tuturor şi impresie generală că mare lucru oricum nu se schimbă, USL urmând să câştige detaşat, indiferent ce se ȋntâmplă. Ca atare, încurajaţi şi de vremea proastă, nu e de mirare că mulţi au preferat să stea acasă: tema electorală definitorie de vreo doi ani încoace a fost pro sau anti-Băsescu (dar mai mult anti), pentru că el a devenit încarnarea programului de austeritate, iar trendul ăsta n-avea cum să se inverseze aşa repede. În tot cazul, nu în 2012, o perioadă complet pierdută pentru guvernare, în care toate deciziile importante au fost amânate pentru ucigătorul an 2013.
Nu ştiu rezultatul la ora când scriu, dar nu mă aştept la mari surprize, deci mă amuz anticipând indignarea publicului şi comentatorilor când vor constata cu câte mandate a crescut parlamentul (câteva duzini), în loc să scadă, aşa cum s-a tot pălăvrăgit în zadar. Nu că dacă ar fi scăzut ar fi fost vreo brânză, după capul meu, dar e interesant să-i observi pe unii care se dau mari experţi cum propun una, dar le iese fix pe dos. Parcă văd că iar o să reluăm nesfârşita discuţie despre Legea electorală – ce proastă e şi ce multe aberaţii dă şi cum intră unii fără merite la redistribuire, de pe locurile doi şi trei – de parcă nu tot noi am făcut-o, cu mare entuziasm, cu ceva vreme în urmă.
Pe unde or sta acum pitiţi cei care au moşit-o şi au cântat întru slava sistemului de vot uninominal, pe care oricum n-am fi avut vreodată curaj să-l aplicăm în versiune curată, ci într-una hibridă cu proporţionalul, un hibrid care pierde avantajele fiecăruia, dar le
