Prim-vicepreşedintele PDL Mihai Stănişoară a declarat, vineri, că prin guvernarea "catastrofală" şi prin "pseudo-politicienii săi", USL "se afundă singură în sondaje", susţinând că nici consultanţii Uniunii nu mai pot ascunde că "prăpastia este aproape pentru alianţa de ciolan".
"Tabloul care se vede din afara țării este realist și trage un semnal de alarmă privind imaginea și reputația proastă pe care actuala Putere și le-a atras în ultimele cinci luni", a precizat Mihai Sănişoară într-o declaraţie de presă remisă NewsIn.
Prim vicepreşedintele PDL a menţionat că faptul că ,,prin guvernarea sa catastrofală și prin pseudo-politicienii săi, USL se afundă singură în sondaje și, din păcate, odată cu alianța asta șubredă, România este împinsă tot mai mult la marginea Europei".
,,Acesta a fost mesajul, printre rânduri, pe care până și agenția de presă Reuters l-a transmis liderilor USL, care nu par deloc îngrijorați de haosul economic, financiar și politic în care au adus țara în doar cinci luni", a completat democrat-liberalul.
Mihai Stănişoară spune că reprezentanţii PSD şi cei ai PNL trebuie să vină cu soluţii la problemele societăţii, dar că "sunt prea aroganţi".
,,Din păcare, aroganța domnilor de la PSD și PNL este mult prea mare pentru a recunoaște că a conduce o țară presupune a veni cu soluții la problemele acute ale societății", a opinat senatorul PDL.
,,Românii s-au săturat de circ la televizor, de uși trântite în ședințe de interes național sau de miniștri-anonimi care stau închiși în birou să nu dea socoteală pentru lipsa lor de activitate", a adăugat el.
Liderul democrat-liberal a susţinut că nici consultanţii USL nu mai pot ascunde faptul că situaţia ,,nu e deloc roz" şi că ,,prăpastia" este aproape pentru ,,alianţa de ciolan".
,,Asta se vede chiar și în sondajele realizate de consultanții USL care nu mai pot asc