Operele literare cuprinse în manualele şcolare nu sunt adaptate vârstei copiilor şi au în prim-plan tema morţii. Profesorii susţin că sunt prea multe texte care au efecte negative asupra Operele literare cuprinse în manualele şcolare nu sunt adaptate vârstei copiilor şi au în prim-plan tema morţii. Profesorii susţin că sunt prea multe texte care au efecte negative asupra elevilor. De departe cea mai traumatizantă povestire este "Puiul", de Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti. Cei care au prins în manuale "La Vulturi" şi "Gândăcelul" îşi amintesc şi astăzi cu oroare de urmele de sânge din căpiţa de fân şi de micul gândac, strivit în palme. Unii adolescenţi spun că l-au visat noaptea pe Nechifor Lipan din "Baltagul" cu toporul înfipt în cap. Alţii nu pot şterge din minte masa însângerată, plină de ţeste retezate, din "Alexandru Lăpuşneanul".

Lecturi "lacrimogene"

În povestirea "Puiul", de I. A. Brătescu-Voineşti (Editura Petrion), copiii de clasa a V-a învaţă despre destinul unei vieţi ce se prăbuşeşte tocmai în momentul în care ar fi trebuit să pornească în marele zbor - cel al devenirii pe cont propriu. Încă din motto, ei sunt avertizaţi: "Sandi, să asculţi pe mămica!", sugerându-se astfel o învăţătură demnă de luat în seamă. Nu trece mult şi povestirea devine gravă, dureroasă. Urmează momentul rănirii puiului, sinonim cu condamnarea lui la moarte, întrucât nu a ascultat de cuvântul mamei. Povestirea prezintă în detaliu zbuciumul prepeliţei, care şi-a dat seama de nenorocire încă din clipa în care i-a văzut aripa ruptă, dar şi chinurile bietului pui. După ce prepeliţa pleacă în ţările calde cu puii sănătoşi, puiul rănit, rămas singur, se duce spre pierzanie pentru că a încălcat o regulă: datoria, aproape sfântă, de a asculta de cei care-ţi vor numai binele. Momentul morţii puiului este zguduitor: "Mirişte… un carîmb de cizmă, pe care se urcase o furnică... a